Novak Djokovic rămâne o figură controversată, indiferent de ce face. Marele campion sârb se pregătește de a 34-a finală majoră din carieră, dar o parte din public s-a întors împotriva lui. Suporterii francezi nu au apreciat un gest al lui Nole, din semifinală.
De o bună perioadă Nole este în centrul atenției nu doar prin ceea ce face pe teren. Sârbul fusese contestat deja, după un mesaj prin care critica atitudinea autorităților din Kosovo și o parte din public l-a ținut minte. De aceea, când marele campion a ales să ia o pauză de toaletă la pauza primului set, din tribune s-au auzit fluierături la adresa lui. Asta nu l-a impresionat deloc pe Djokovic.
Nu-mi pasă. Nu este nici prima şi nici ultima dată când voi fi huiduit. Eu doar aştept şi continui să câştig, a fost reacția acestuia
Duminică va fi a şaptea finală de la Roland Garros pentru Novak Djokovic. Dacă va câștiga, sârbul s-ar impune pentru a treia oară pe zgura franceză și ar deveni primul jucător din era Open care câştigă de cel puţin trei ori toate cele patru turnee de Grand Slam. Și l-ar depăși pe Rafa Nadal când vine vorba de trofee de Grand Slam.
Carlos Alcaraz pare destinat să fie viitorul superstar din tenis. Spaniolul de 20 de ani a impresionat în această ediție de Roland Garros și devenise favoritul tribunei dar și al specialiștilor. În semifinala cu Djokovic, Alcaraz a demonstrat că poate să joace la un nivel care să îi pună probleme chiar și unui mare campion. Din păcate pentru spaniol, acesta a acuzat dureri, după primele două seturi și s-a văzut imediat. Carlos nu a mai putut să joace la același nivel și a pierdut clar. Djokovic a simțit și el momentul dificil al rivalului și l-a felicitat pe acesta la final.
Îmi pare rău de ghinionul lui Carlos. La acest nivel, ultimul lucru pe care îl dorești este să ai crampe, mai ales într-un moment ca acesta, semifinale de Grand Slam. Sper să se însănătoșească repede și să revină cât mai curând. Nu a știut ce să facă, dacă să se retragă sau să continue. Felicitări pentru spiritul de luptă și pentru faptul că a rămas în teren. I-am spus la fileu că știe cât de tânăr este și că are tot timpul și sunt sigur că va câștiga acest turneu de multe ori. Este un competitor grozav, un jucător incredibil, ne vom mai întâlni, a dezvăluit Nole.