CSA Steaua are un nou şef în persoana fostului comandant al clubului care îşi terminase mandatul la 1 aprilie. Ştefan Bichir revine în post după ce ordinul de numire ar fi fost semnat astăzi.
În condiţiile în care se discuta deja de un posibil succesor chiar din rândul foştilor sportivi importanţi ai clubului, omul care s-a aflat în fruntea grupării în ultimii doi ani se întoarce la „locul faptei”.
În timpul în care el nu s-a mai aflat la conducerea CSA Steaua, interimatul a fost asigurat de un alt colonel, Florin Popa. Tot interimar va fi şi Bichir. Care ajunge astfel la al cincilea mandat de 6 luni cu care este investit! Conducerea MApN nu a anunţat în mod clar dacă va fi organizat un concurs de angajare la sfârşitul mandatului lui Ştefan Bichir.
Ordinul de numire în funcţie a fost semnat de secretarul de stat Eduard Bachide, conform informaţiilor furnizate de Gsp. Este de aşteptat ca perioada următoare să fie una agitată pentru „militari”. În condiţiile în care legea care le-ar fi permis să obţină drept de promovare fără schimbarea formei de organizare a clubului nu a primit aviz pozitiv deocamdată.
Iar astfel, oficialii CSA Steaua trebuie să se regrupeze rapid. Pentru ca echipa de fotbal să nu rămână fără obiectiv, la fel ca în ultimele două sezoane.
Postul este vizat şi de juristul MApN, Florin Talpan, aflat de 22 de ani în cadrul instituţiei.
„M-am oferit o dată, eu alte demersuri nu mai fac. Rezultatele și pregătirea mă recomandă. Mi-am făcut treaba, indiferent că mulți oameni mă bârfesc. Bârfele acestea mă întăresc. Eu m-am sfătuit de multe ori cu dl. General Gavrilă, de la care am învățat foarte mult. Mi-a spus că se bucură pentru ceea ce fac la Steaua.
Eu văd comandantul CSA să fie o mână de fier, să fie un om care să aibă putere de luptă. La Steaua nu ai voie să fii fricos. Un comandant trebuie să aibă cunoștințe în primul rând juridice și de management, ceva de genul acesta. Nu vreau să jignesc persoanele care au terminat sportul, dar ele să se ocupe de sport, e altă treabă”, a fost declaraţia lui Talpan pentru ProSport.