„Noi nu suntem Steaua!”. Daniel Oprița, reacție fără precedent după înfrângerea cu Reșița

Bogdan Solomon 24.02.2024, 17:43
„Noi nu suntem Steaua!”. Daniel Oprița, reacție fără precedent după înfrângerea cu Reșița

Eșecul usturător suferit de CSA Steaua la Reșița, în prima etapă a Ligii a 2-a din 2024, scor 1-3, nu putea rămâne fără ecou. Daniel Oprița s-a lansat într-o adevărată tiradă la conferința de presă.

Fără drept de promovare pentru al treilea an consecutiv, „militarii” ocupă poziția a noua, cu doar 22 de puncte în 16 etape. Lider este Corvinul Hunedoara, cu 34 de puncte, la egalitate cu Unirea Slobozia, iar CS Șelimbăr completează podiumul, cu 32 de puncte.

Daniel Oprița și-a ieșit din minți după înfrângerea cu CSM Reșița

Meciul a început cum nu se putea mai prost pentru CSA Steaua. Gazdele au deschis scorul în minutul 20, prin Sergiu Rimovecz, după o lovitură liberă. Bogdan Chipirliu a restabilit egalitatea 14 minute mai târziu, tot în urma unei faze fixe, dar CSM Reșița s-a dezlănțuit în repriza secundă.

Marian Drăghiceanu a transformat mai întâi o lovitură de la 11 metri, în minutul 48, ca peste două minute să reușească dubla. Acesta avea să fie și rezultatul final.

Ulterior, Daniel Oprița și-a mitraliat elevii, afirmând răspicat că jocul prestat nu le dă dreptul să poarte numele Steaua. Totodată, acesta le-a prezentat scuze suporterilor.

„Noi nu suntem Steaua. Ceea ce facem noi în acest sezon este o rușine”

„A fost o victorie meritată a Reșiței, chiar dacă aș putea să contest anumite faze. La acest scor și la ce am jucat noi, nu mai pot să spun mare lucru. Chiar dacă consider că au fost unele greșeli de arbitraj împotriva noastră, nu avem nicio scuză la modul cum ne-am prezentat la acest meci. Am luat după pauză două goluri în câteva minute, am fost jalnici! Dezastru! Este o înfrângere rușinoasă pentru jucători.

Nu vreau să-i numesc Steaua, noi nu suntem Steaua, la modul cum am jucat la acest meci. Doar cei care au venit de la București, suporterii care au fost în număr mare, pe ei îi pot numi Steaua. Echipa care a venit pentru acest meci la Reșița nu o pot numi Steaua. A fost o rușine. Doi sau trei jucători aș putea să-i evidențiez, în rest noi nu suntem Steaua. Ceea ce facem noi în acest sezon este o rușine.

Dacă nu au rușine pentru acești oameni care au venit atâția kilometri să-i susțină, înseamnă că n-au caracter. Acești jucători și-au bătut joc de club, de emblemă și de suporteri. Reșița ne-a bătut la toate capitolele, dar în primul rând la dăruire. Se vedea pe fața băieților de la Reșița faptul că-și doresc victoria. Fotbaliștii noștri au fost la plimbare la Reșița, au venit în excursie. Nu vreau să-i menajez deloc. Toți au numai pretenții de fotbaliști.

Eu aș pleca, dar aș vrea să stau să-i chinui eu pe jucători, nu ei pe mine. Le-am oferit toate condițiile, dar nu știu dacă mai pot să lucrez eu cu ei la ceea ce au făcut la acest meci. Ei sunt tot timpul supărați, nu le convine nimic și nu vor să joace pentru clubul acesta. Nu știu ce vor, au fost fără caracter. La un moment dat nu știam pe cine să schimb. Parcă au fost vorbiți între ei. Am mai pierdut meciuri, dar nu așa. Am pierdut meciul acesta fără luptă și nu vreau ca jucătorii să se ascundă după arbitraj. Și dacă primeam penalty tot luam bătaie de la Reșița!”, a declarat Daniel Oprița.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622