Nikola Jokic este noul rege din NBA. Sârbul a semnat cel mai mare contract din istorie
Nikola Jokic va continua la Denver Nuggets pentru încă cinci ani, după ce a semnat cel mai mare contract din istoria NBA. Potrivit presei americane, care a fost preluată ulterior de cea din întreaga lume, baschetbalistul sârb în vârstă de 27 de ani va încasa nu mai puțin de 264 de milioane de dolari în această perioadă, după ce și-a prelungit contractul cu franciza din Denver.
Nikola Jokic, cel mai mare contract din istoria NBA la Denver Nuggets
Denver Post a oferit în premieră această informație, iar ea a fost preluată ulterior de numeroase publicații internaționale. Jurnaliștii americani au adus în atenția lumii faptul că această prelungire de contract a lui Nikola Jokic nu trebuie să fie privită ca o surpriză.
Asta pentru că sârbul și-a anunțat anterior intenția de a continua la franciza pentru care evoluează încă din 2015. După ce Denver Nuggets a pierdut în 5 meciuri în fața celor de la Golden State Warriors în primul tur al play-off-ului din ultimul sezon, Jokic a spus în mod clar că își dorește să continue la Denver. El a explicat că se simte foarte bine la această echipă și că se află în relații bune cu absolut toată lumea.
Mă gândesc, bineînțeles, dacă va fi o ofertă pe masă, normal că mă gândesc să o accept, pentru că îmi place cu adevărat această organizație, îmi place cu adevărat de oamenii care lucrează aici. Sunt într-o relație foarte bună cu toată lumea, de la patron până la responsabilul cu echipamentul”, a spus Nikola Jokic la acel moment, conform sursei citate.
Ziua contractelor uriașe în NBA
De asemenea, sârbul și-a reiterat poziția, potrivit aceleiași surse, și joi, în ziua în care s-a deschis perioada de transferuri pentru jucătorii aflați la final de contract în NBA. Acordul dintre Jokic a fost oficializat în aceeași cu cel dintre Washington Wizards și Bradley Beal. Conform Associated Press, jucătorul a semnat tot pe cinci ani și ar putea câștiga în total până la 251 de milioane de dolari în această perioadă.
Nikola Jokic este fără îndoială cel mai important jucător de la Denver Nuggets, de departe. Deși nu părea că va ajunge în acest punct în momentul în care a fost draftat. El a fost doar opțiunea cu numărul 41 din draft-ul din 2014. Cu toate acestea, sârbul a avut o ascensiune incredibilă și a ajuns rapid un superstar. În al patrulea sezon al său în NBA a fost convocat pentru All Star Game. Iar în ultimele două sezoane a fost desemnat chiar MVP-ul din NBA.