După un meci interzis cardiacilor, FCU Craiova a trecut de FC Voluntari, la loviturile de departajare. Aflat la penultima sa partidă la cârma oltenilor, Nicolo Napoli a lăudat prestaţia elevilor săi din primele 45 de minute.
Tehnicianul în vârstă de 61 de ani spune că el a fost cel care a dorit să pună punct contractului cu echipa lui Adrian Mititelu. Napoli a explicat, de asemenea, că acum îşi doreşte să petreacă timp alături de familie şi nu ştie dacă va mai accepta să antreneze în viitor gruparea de pe „Ion Oblemenco”.
Vedem ce va fi la meicul următor. Nu regret nimic. Decizia a fost a mea de a pleca după ce se încheie campionatul. Acum, mă gândesc să merg acasă la familia mea, la nepoţelele mele, a declarat Napoli, la Digi Sport.
Chiar dacă a fost dezamăgit de lipsa de maturitate de care au dat dovadă jucătorii săi în ultimul sfert de oră al timpului regulamentar, Napoli s-a arătat, în schimb, mulţumit că Aurelian Chiţu şi ceilalţi coechipieri ai săi şi-au păstrat nervii tari la penalty-uri.
În fotbal nu este asigurat nimic până când arbitrul nu fluieră finalul meciului. Băieţii au făcut o primă repriză foarte bună, dar în repriza a doua nu am jucat, din păcate, bine. Este important că am câştigat până la urmă. E normal că e greu pentru jucători, după ce au condus cu 3-0 şi au fost apoi egalaţi la 3-3. E bine că ne-am descurcat bine la penalty-uri”, a adăugat italianul de pe banca „juveţilor”.
În prelungiri, Napoli nu a mai putut conta pe serviciile căpitanului Juan Bauza. Mijlocaşul argentinian s-a plâns de dureri musculare, iar Napoli l-a introdus, de urgenţă, pe teren pe George Ganea, cel care avea să transforme penalty-ul decisiv.
Bauza a avut probleme la nivel fizic, de accea l-am schimbat”, a dat lămuriri Napoli, la flash-interviul de la finalul partidei de pe arena „Ion Oblemenco”.