Nicolae Dică și-a decis viitorul, după experiența nereușită de la Voluntari: „Am primit telefoane și mesaje”. Marea temere a antrenorului
Nicolae Dică a revenit cu reacții după încheierea angajamentului cu FC Voluntari, după doar șase săptămâni.
Fostul secund de la națională a explicat care sunt motivele pentru insuccesul de la ilfoveni. Fostul atacant se teme că imaginea sa are de suferit, din cauza experiențelor scurte de la Voluntari și de la FCU Craiova.
„N-am reușit să fac minuni în șapte etape, având în vedere adversarii, dar am avut momente bune de joc, în care meritam mai mult.
Pe parcurs am aflat că erau jucători care n-au făcut pregătirea, jucători care erau să fie dați afară, pe care a trebuit să mă bazez, pentru că nu aveam alții. Decizia s-a luat după meciul cu Cluj și am decis să oprim, că e mai bine așa. Când cineva îți reproșează lucruri care nu țin de tine, nu e OK. Nu sunt un om care să mă cert. Oricum, am rămas dezamăgit, pentru că eu consider că în 10 ani de antrenorat s-a dus pe apa sâmbetei în cele două mandate, aici la Craiova și la Voluntari.
Ceea ce am făcut bun în acești 10 ani se duc, după aceste două mandate la Craiova și Voluntari.
Nu o să-și aminte că am promovat Argeș, că am mers în primăvara europeană (…) Lumea nu vrea să țină minte asta!”, a declarat Dică, la DigiSport.
Nicolae Dică nu cedează: „Sunt un tip muncitor, nu voi renunța”
Totuși, cunoscutul antrenor beneficiază de multă susținere, din partea apropiaților și a fanilor fotbalului.
„Am primit telefoane și mesaje de la oameni cu care am lucrat, care mi-au dat încredere. Sunt un tip muncitor, nu voi renunța. Chiar dacă o voi lua de la zero. Și o voi ajunge din nou în Liga 1″, a mai dezvăluit Dică, joi seara.
Niciodată nu va refuza FC Argeș, a avertizat Dică.
„FC Argeș va rămâne mereu în inima mea, voi antrena oricând acolo, când va fi nevoie de mine. Întotdeauna va fi o opțiunea pentru mine, pentru că iubesc acest club. Și mă mândresc că am jucat la FC Argeș”, a mai declarat Dică.