Neymar, distrus de fani după ce au văzut ce a putut să facă de ziua fetiței lui: „E terminat!”

12 04. 2024, 11:11

Neymar a jucat ultimul meci în octombrie 2023. Brazilianul a suferit o accidentare cumplită la genunchiul stâng în meciul Brazilia-Uruguay.

Fostul jucător de la Barcelona și PSG a avut parte însă și de evenimente fericite în ultimul timp. Neymar a devenit tată pentru a doua oară. Brazilianul și Bruna Biancardi s-au despărțit după ce aceasta a născut, însă păstrează o relație de prietenie pentru a crea un mediu plăcut pentru fetița lor.

Recent, Neymar a organizat o petrecere pentru a sărbători împlinirea a 6 luni a lui Mavie. La acest eveniment a participat familia și câțiva prieteni apropiați. Pe social media au apărut mai multe filmări și poze de la fericitul eveniment, însă Neymar nu a scăpat de critici. Brazilianul nu a fost precaut și fanii lui au observat că avea deschisă pe telefon o aplicație de Poker online.

„Acest băiat e terminat. Joacă poker de ziua copilului”, „Cineva să-l ajute”, „Nu arată deloc bine”, au reacționat fanii atacantului pe social media.

Neymar ar putea fi din nou coleg cu Messi și Suarez

Neymar are contract la Al Hilal până în 2025. Brazilianul este așteptat la Inter Miami de foștii săi colegi de la Barcelona, Messi, Luis Suarez, Jordi Alba și Sergio Busquets. Atacantul a mers recent în vizită în Florida iar patronul echipei, David Beckham, a postat pe social media o fotografie cu acesta. La descriere a scris: „Bine ai venit la Miami”, a spus David Beckham, alături de următorul mesaj, în paranteză: „Doar pentru cină”. Fanii cred că acest mesaj este un „teaser” pentru transferul brazilianului la Miami.