Nervi și lovituri la FCSB. Edi Iordănescu a spart tot în jurul său

Radu Bordei 23.09.2021, 21:20
Nervi și lovituri la FCSB. Edi Iordănescu a spart tot în jurul său

Meciul dintre Corvinul și FCSB a stârnit un scandal în vestiarul vicecampionilor. Edi Iordănescu s-a supărat rău, după ce echipa lui era să sufere o rușine mare. Roș-albaștrii au condus cu 3 la 0, dar au fost egalați de echipa de Liga a treia. Din fericire pentru bucureșteni, Vali Gheorghe și Musi au adus victoria și calificarea FCSB-ului.

Cu toate acestea Edi Iordănescu n-a apreciat deloc evoluția fotbaliștilor săi. Iar cei de la Prosport au aflat iureșul făcut de antrenor după meci. Jucătorii au fost și ei surprinși de schimbarea radicală a lui Iordănescu junior.

„A făcut haos în vestiar! A zis că ne dă afară”. Criza de nervi a lui Edi Iordănescu după meciul cu cântec de la Hunedoara

Deși echipa lui a obținut calificarea, atitudinea fotbaliștilor săi l-a scos din minți pe Iordănescu. Acestuia nu i-a venit să creadă cum au egalat gazdele, deși echipa lui condusese cu 3 la 0. La final s-a dezlănțuitr la adresa jucătorilor.

S-a transformat total! A făcut haos în vestiar! A spart de nervi tabla și ne-a spus că jucăm la Steaua, că trebuie să ne trezim. A țipat și ne-a amenințat, a zis că cine nu își schimbă mentalitatea va fi dat afară. Era foarte mânios că nu am respectat indicațiile lui. A zis că nu mai tolerează să jucăm după capul nostru. Că cine greșește de acum încolo, va pleca. După minutul 60 nu am mai respectat ce ne transmisese el, a explicat un fotbalist al vicecampionilor pentru sursa citată.

Probleme de disciplină la FCSB? Edi Iordănescu promite măsuri dure contra unor fotbaliști

În fața presei, antrenorul a fost mai ponderat, dar tot și-a făcut praf echipa. A fost foarte supărat pe jucătorii „nocturni” din formația sa. Edi Iordănescu a refuzat să dea explicații multe, dar a promis că va umbla la mentalitatea jucătorilor săi.

Sunt probleme interne, nu le voi discuta. Ei trebuie să demonstreze că joacă, că reprezintă un club cu tradiție și asta te obligă. Cine nu poate să ducă presiune, înseamnă că nu își găsește locul aici. Sper să învățăm din ele. Nu există scuză, mai ales că jucăm în campionat peste 2 zile jumătate. E o calificare și rămâne asta, dar lucrurile nu s-au desfășurat așa cum am vrut eu. Până în minutul 60 am arătat că facem ce trebuie și că suntem maturi. După, am ieșit la rampă cu o mentalitate pe care nu o accept. Este impardonabilă, a fost părerea tehnicianului.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622