În ultima zi a anului curent, Mirela Vaida și Adrian Velea își încheie contractele cu Antena. După cum probabil știți deja, cei doi prezintă emisiunea ”Acces Direct”. Cine va modera show-ul de la Antena Stars în 2024, puteți afla în rândurile care urmează.
Fără doar și poate, ”Acces Direct” este unul dintre cele mai vizionate show-uri de la noi din țară. De mai bine de un an de zile, emisiunea de la Antena Stars este prezentată de Mirela Vaida și Adrian Velea. După cum vă spuneam, pe 31 decembrie, cei doi își încheie contractele cu postul TV.
Pentru Cancan, unele surse au dezvăluit că aceștia au avut mai multe întrevederi cu cei din conducere. Mai precis, Mirela Vaida și Adrian Velea au purtat negocieri cu Elena Savu Răchițeanu, cea care a ajuns la conducerea postului după plecarea lui Cristian Ionescu. Conform sursei citate, părțile ar fi bătut palma, însă mai lipseau doar semnăturile.
Acum, se pare că și această formalitate a fost îndeplinită, cei doi semnând contracte pe doi ani. Partea financiară nu s-a schimbat deloc, mai scriu cei de la Cancan. Mai precis, Mirela Vaida și Adrian Velea nu vor primi niciun ban în plus. În schimb, după jumătate de an, ei vor fi evaluați din punct de vedere profesional.
Atunci, cu siguranță, audiențele emisiunii își vor spune cuvântul. În cazul în care vor fi în creștere, atunci s-ar putea lua în calcul o mărire. Potrivit sursei citate, cei doi au acceptat condițiile menționate. Prin urmare, cel puțin pentru următoarele șase luni de zile, emisiunea ”Acces Direct” va avea aceeași prezentatori ca și până acum: Mirela Vaida și Adrian Velea.
După ce emisiunea a fost mutată de la Antena 1 la Antena Stars, audiențele au crescut semnificativ. Se pare că decizia a fost una bună, având în vedere faptul că, la doar o lună de la mutare, audiențele show-ului au crescut de cinci ori.
”Pe intervalul în care emisiunea a fost difuzată pe Antena Stars, audiența stației a crescut de cinci ori, ceea ce a poziționat stația pe locul patru, imediat după cele trei mari posturi generaliste”, declara Cristian Ionescu, în luna septembrie. La momentul respectiv, el deținea funcția de director la Antena Stars.