Necazuri pentru Laurențiu Reghecampf în Turcia. Echipa lui a pierdut un nou amical în cantonamentul din Antalya

Gabriel-Alexandru Ioniță 20.01.2023, 18:32
Necazuri pentru Laurențiu Reghecampf în Turcia. Echipa lui a pierdut un nou amical în cantonamentul din Antalya

Deși s-a scris intens despre faptul că Laurențiu Reghecampf ar fi urmat să plece de la Neftchi Baku în această iarnă, acest lucru nu s-a mai întâmplat în cele din urmă, iar antrenorul de 47 de ani a plecat cu echipa azeră în cantonamentul din Antalya. Acolo însă, lucrurile nu decurg foarte bine pentru fostul tehnician de la FCSB sau Universitatea Craiova, printre altele.

Laurențiu Reghecampf, o nouă înfrângere cu Neftchi Baku în cantonamentul din Antalya

Echipa sa a pierdut și al doilea meci de pregătire din acest an, 0-1 în fața sârbilor de la Steaua Roșie Belgrad. Anterior, Neftchi Baku fusese învinsă și de polonezii de la Legnica cu scorul de 2-1. Chiar și în acest context, Reghecampf s-a arătat destul de optimist în vederea reluării campionatului din Azerbaijan. Echipa sa va juca primul meci oficial din acest an pe 26 ianuarie, în deplasare, contra celor de la Sabah.

Laurențiu Reghecampf a spus la finalul amicalului cu Steaua Roșie că, în ciuda faptului că au existat unele probleme medicale în acest stagiu de pregătire, este convins că jucătorii săi vor fi la cel mai bun nivel odată cu reluarea campionatului. De asemenea, fostul fundaș dreapta speră să primească și câteva întăriri în următoarea perioadă.

Totuși, antrenorul român s-a arătat destul de optimist

„Sperăm să finalizăm mutările în zilele următoare (n.r. o extremă și un atacant). În același timp, vreau să pregătesc 100% toți jucătorii pe care îi am pentru campionat.

Sunt și momente negative în cantonament. Dar nu vreau să vorbesc despre asta acum. Unii jucători au avut mici accidentări. Nu i-am putut folosi pe toți la antrenament în același timp. Cu toate acestea, au multă experiență și calitate. Sper că vor fi la apogeu în primul nostru joc oficial și să ne ajute să câștigăm.

Cred că jucătorii noștri sunt pregătiți. Dar se întâmplă ceva în fiecare zi. Azer Salahli s-a îmbolnăvit. Emin Mahmudov a avut o mică problemă și a revenit mai târziu. Aș spune același lucru despre Eddy Israfilov.

Nu este ușor să înlocuim jucătorii principali cu alții. După cum am spus după meciul cu Shamakhi, nu este nevoie să schimbăm radical echipa. Scopul nostru principal este să fim omogeni și să devenim o familie”, a spus Laurențiu Reghecampf, citat de jurnaliștii azeri de la sportinfo.az.

În prezent, Neftchi Baku se află pe locul 3 în Azerbaijan, cu 38 de puncte obținute după primele 18 etape. Distanța până la liderul Qarabag este însă una destul de mare, de 12 puncte. Sabah, următoarea adversară a echipei lui Reghe, este pe locul doi, cu 43 de puncte. Pe de altă parte, Neftchi s-a calificat în semifinalele Cupei Azerbaijanului. Acolo, se va duela cu Turan. În cealaltă semifinală se vor întâlni Gabala și Sabail. Formația din Baku nu a mai câștigat această competiție din 2014.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622