Bănel Nicoliţă a devenit un bărbat liber în urmă cu doi ani după divorţul de Cristina, mama celor două fiice ale sale.
Între timp, fostul fotbalist al celor de la FCSB s-a îndrăgostit din nou. Însă relaţia sa este pusă sub semnul întrebării. Bănel Nicoliţă se loveşte de o problemă care l-a urmărit toată viaţa până acum.
Conform jurnaliştilor de la CanCan, etnia din care provine nu este pe placul „socrului” său. Care se opune poveştii de dragoste dintre fiica sa şi celebrul fost fotbalist. Astfel că relaţia lor este ţinută departe de ochii curioşilor, dar chiar şi a familiei iubitei sale.
La 37 de ani, Bănel Nicoliţă nu se paote bucura în voie de sentimentul frumos al dragostei pentru partenera sa. Tatăl tinerei care a intrat în graţiile lui Bănel Nicoliţă nu vrea în ruptul capului ca fata lui să se afişeze alături de fostul jucător al naţionalei României.
Vestea că în calea dragostei îi sunt puse piedici nedorite l-a supărat pe Bănel Nicoliţă. Confruntat în ultima vreme cu o serie de ghinioane care parcă nu îi mai dau pace. După divorţul de fosta soţie şi falimentul echipei din oraşul natal pe care a ajutat-o la un moment să ajungă în Liga 3, acum mijlocaşul eurofantastic se confruntă cu un refuz categoric.
Iar acesta îi încurcă planurile de a-şi reface viaţa sentimentală. Chiar dacă se întâlnesc de ceva timp cei doi iubiţi nu au liniştea pe care şi-o doresc pentru a putea duce relaţia lor la alt nivel.
Bănel Nicoliţă a povestit recent că ajutorul pe care îl dădea unui fost coechipier de-ai lui nu a fost apreciat mai târziu de cel sprijinit într-un moment dificil. Un alt motiv pentru Bănel să îşi aducă aminte de gândurile suicidare din trecut.
„Venea la mine la geam și-i aruncam bani, deși eu eram cu copilul pe picioare, la legănat. Lăsam copilul și-i aruncam bani. Asta înseamnă respect! Și după aia a uitat. Ăștia sunt oamenii. Sunt foarte mulți. Mi-e egal cu zero. Mă interesează că am rămas cu un lucru, nu mai am încredere.
Sunt prea dezamăgit, poate și eu am dezamăgit. Am fost prea rănit. Nu sunt perfect, nimeni nu-i perfect. Dacă luaţi ultimii ani, eu sunt omul care a dat la toată lumea. Îmi cerea oricât, 5.000-10.000, eu îi dădeam. Azi dacă îi ceri cuiva, trebuie să lași pe mama și tata. Astea sunt vremurile, dar a fost o lecție”, a admis Bănel în podcastul Victory Extra Time a lui Marian Codirlă.