Aseară s-au aflat ultimele două participante ale sezonului 2023-2024 din Serie A.
Două baraje au desemnat echipele care şi-au asigurat biletul pentru stagiunea viitoare a campionatului italian. Pe primul dintre ele l-a câştigat Verona care a depăşit-o pe Spezia cu 3-1, scor stabilit încă din prima repriză.
Cele două terminaseră la egalitate de puncte sezonul şi potrivit regulamentului au disputat un baraj pe teren netru pentru stabilirea echipei care va juca şi la anul în elita Italiei. A fost pentru prima oară după 18 ani când a fost nevoie de disputarea unui astfel de playoff la finalul celor 38 de etape.
Întâlnirea a avut loc la Reggio Emilia, pe Mapei Stadium – Città del Tricolore. Mult mai dramatic a fost însă barajul pentru promovarea în Serie A. În care au fost faţă în faţă Bari şi Cagliari. De data aceasta a fost vorba de un duel în două manşe. În prima, scorul a fost egal în Sardinia, 1-1.
La retur, cei de la Bari au parcat autocarul chiar în incinta stadionului San Nicola, pe pista care delimitează tribunele de suprafaţa de joc.
Acest lcuru nu i-a ajutat însă deoarece adversarii au avut câştig de cauză în cele din urmă.
Leonardo Pavoletti, jucător aflat în atenţia FCSB-ului în urmă cu ani buni a marcat în al patrulea minut de prelungiri şi a readus-o pe Cagliari în Serie A după o pauză de un singur an. La momentul în care atacantul fusese propus roş-albaştrilor el avusese un sezon fantastic în Serie B.
Marcase de 24 de ori pentru Varese însă mutarea nu s-a concretizat. Dacă nu l-a luat FCSB, a făcut-o Napoli trei ani mai târziu, în schimbul a 18 milioane de euro! Cagliari va juca în Serie A din 20 august, data la care va debuta sezonul următor. Sarzii îl vor avea pe bancă pe Claudio Ranieri, tehnicianul care a reuşit promovarea mult dorită.
Cagliari va fi însoţită în Serie A de Frosinone şi Genoa, cele două echipe care au reuşit promovarea directă în primul eşalon. Cele 3 le vor înlocui pe retrogradatele ediţiei deja încheiate. În afara celor de la Spezia, Cremonese şi Sampdoria au făcut şi ele pasul nedorit de suporterii lor şi au ajuns în Serie B.
Napoli, Lazio, Inter, AC Milan, Atalanta, AS Roma, Juventus, Fiorentina, Bologna, Torino, Monza, Udinese, Sassuolo, Empoli, Salernitana, Lecce, Verona sunt celelalte 17 cluburi care vor fi la startul stagiunii 202-23-2024.