Selecţionerul Edi Iordănescu a refuzat să dea multe detalii privind starea jucătorilor incerţi pentru partida de mâine seară, cu Israel.
Întrebat de jurnalişti dacă există fotbalişti ce nu vor fi 100% apţi pentru duelul de pe „Arena Naţională”, fiul „Generalului „a transmis că staff-ul medical face eforturi ca toţi jucătorii convocaţi să fie la capacitate maximă.
Florinel Coman a suferit o răceală puternică în ultimele zile, iar prezenţa sa pe teren este sub semnul întrebării. Probleme medicale ar avea şi eroul României din deplasarea din Elveţia, Valentin Mihăilă.
Atunci când a abordat acest subiect al indisponibilităţilor, Iordănescu jr. a dat de înţeles că există o bună posibilitate ca Florinel Coman şi Valentin Mihăilă să fie recuperaţi la timp şi să prindă minute pe teren.
Sunt băieți cu ceva probleme, nu pot spune nici că nu ne putem baza pe ei, nici că sunt la sută la sută. S-au făcut eforturi să fie recuperați, ne dorim ca la ora jocului să fie tot grupul valid. Mai avem timp până la meci, mai avem antrenamentul oficial”, a explicat, cu încredere în glas, tehnicianul în vârstă de 45 de ani.
Iordănescu a subliniat mai departe că pune un accent aparte pe disciplină şi organizare şi este gata oricând să apeleze la măsuri dure. Acesta a precizat că merge pe ideea de unitate şi omogenitate în lotul tricolor, iar deciziile sa;e în ceea ce priveşte selecţia şi antrenamentele s-au dovedit a fi, de regulă, cele mai bune.
Sunt ani în care am suferit, calificări ratate, eu am considerat că am pierdut multe din reperele pe care naționala le avea. Poate am luat măsuri categorice care nu mi-au plăcut, dar sunt pregătit pentru asta și îmi asum. Am avertizat, apoi am arătat că nu glumesc cu ce vorbesc. Dacă avem un grup care arată unitate, înseamnă că au fost decizii bune”, a mai spus selecţionerul primei reprezentative.
Asemenea lui Nicuşor Stanciu, Edi Iordănescu a explicat că tricolorii vor juca la victorie, dar a ţinut, pe de altă parte, să remarce faptul că, indiferent de rezultatul din confruntarea cu Israel, România îşi va păstra şansele la calificare.
Chiar dacă se aşteaptă la o reacţie puternică din partea oaspeţilor, fiul „Generalului” e conştient că un succes i-ar duce foarte aproape pe tricolori de EURO 2024, iar înteaga strategie va fi orientate înspre obţinerea tuturor celor trei puncte.
Pregătim meciul la victorie, e spiritul pe care vreau să îl transmit. Am dovedit că nu cedăm, am avut un meci problematic în Elveția, dar echipa a dat tot și fotbalul ne-a răsplătit. Avem nevoie mare de aceste 3 puncte, dar orice s-ar întâmpla, vom merge înainte”, a declarat pe un ton optimist, Iordănescu.
Selecţionerul a apreciat susţinerea de care se bucură naţionala în rândul fanilor şi a adăugat că are mare încredere în lotul actual că îşi va putea atinge obiectivul de ajunge la turneul final.
Am informații că se va juca cu casa închisă. Suporterii români așteptau un asemenea moment, sperăm să ducem munca la capăt și să ne calificăm. Cred cu tărie în această calificare”, a dat verdictul Iordănesu jr.