Nae Constantin, dărâmat după încă un eșec în prelungiri. „Nu contează dacă meritau să câștige. Noi am muncit degeaba”

01 10. 2022, 23:56
Romania Superliga1: CFR Cluj - Petrolul Ploiesti, 01 October 2022 Nicolae Constantin during Romania Superliga1: CFR Cluj - Petrolul Ploiesti, disputed in Medias, Romania, 01 October 2022 Medias Sibiu Copyright: xANCAxTEPEIx

După meciul cu Hermannstadt, Nae Constantin a trăit iar un eșec al Petrolului venit în prelungiri. Tehnicianul celor de la Petrolul nu mai știe ce să facă să nu mai treacă prin astfel de momente. Antrenorul nici nu s-a bucurat pentru restul evoluției echipei sale.

Nae Constantin, supărat după înfrângerea cu CFR Cluj. „Au așteptat să greșim și noi am făcut-o”

Campionii au părut sufocați de defensiva Petrolului și meciul se îndrepta spre un 0 la 0 clar. CFR nici nu și-a creat ocazii, dar a marcat după un corner, în prelungiri. Iar ploieiștenii au plecat cu mâna goală de la Mediaș, în ciuda unui joc defensiv aproape perfect.

Mi-e greu să îmi găsesc cuvintele. Este a doua oară într-o perioadă scurtă când o pățim. Mă așteptam ca cine greșește primul să piardă acest meci și noi am făcut-o. Am muncit mult, dar atât am putut și acum o luăm de la capăt. Nu mă ajută că i-am blocat aproape perfect, la final contează rezultatul. Nu știu dacă meritau sau nu, dar nici nu contează. Au dat gol și fotbalul este pe goluri.

Noi trebuie să mergem mai departe și să nu mai greșim. În fotbal așa se câștigă, pe greșeli, iar noi nu am reușit să nu greșim. Sper să învățăm din asta, trebuie să muncim mai mult să evităm astfel de eroir în viitor. Mai ales că este a doua oară când facem acest lucru. Nu aș fi fost supărat dacă ne băteau clar, cu 3-0, era mai bine, a declarat antrenorul găzarilor

Gabi Tamaș nu este foarte afectat. „Meciurile astea sunt un bonus, noi ne batem cu cei mici”

Fundașul Petrolului nu a fost la fel de afectat de golul primit în prelungiri. Tamaș recunoaște că ploieștenii nu au făcut față campionilor la fazele fixe. Dar crede că Petrolul trebuie să obțină puncte cu alți adversari.

Am discutat toată săptămâna, inclusiv înainte de Cupă, ne-am gândit doar la CFR. Știam că sunt buni la fazele fixe, azi ne-au dominat aici. E păcat că am luat gol în ultimul minut, preferam să iau gol mai repede, în prima repriză. Este bine că nu le-am lăsat multe șanse. Ei au echipă bună, nici nu știu de când tot iau campionatul. Dar eu zic că ne-am descurcat binișor.

O să trecem peste acest meci, cu echipele din play-off este un bonus. Noi ne luptăm cu echipele mai mici, obiectivul este să scăpăm de la retrogradare. Dar e păcat că nu am fost concentrați până la final, trebuia să fim mai atenți, iar în atac să avem curaj. Se pot câștiga campionate mondiale cu faze fixe, a comentat și veteranul Petrolului