Mutu a indicat omul decisiv pentru revenirea în faţa oltenilor: „Când s-a aprins el s-a aprins şi Rapidul”

13 11. 2022, 00:01
Mutu s-a plâns de lista lungă a indisponibililor pe care îi are

Rapidiştii şi-au dezamăgit suporterii cu înfrângerile în faţa celor de la FCSB şi Farul, iar fanii au sperat ca favoriţii să se revanşeze în faţa Craiovei.

Doar că aşteptările lor au creat o presiune în plus pentru oamenii „Briliantului”. Pe care Mutu a găsit-o drept cauză pentru cele 20 de minute de debandadă din jocul alb-vişiniilor din startul meciului.

„Am început timoraţi, s-a simţit presiunea care era pe noi după înfrângerea din derby şi apoi după cea din Cupa României.  O săptămână cu meciuri grele, publicul ne obliga la un rezultat pozitiv, în prima jumătate de oră Craiova a găsit spaţiile necesare şi a avut luciditatea de a-şi crea ocazii. Repriza a doua ne-a aparţinut.

Când joci în faţa unui public pretenţions fiind şi vorba de jucători tineri se simte presiune, mă bucur că băieţii au avut tărie de caracter, dacă se mai juca încă 10 minute aveam şanse să şi câştigăm. Dacă jucăm în felul ăsta va fi greu să ne bată cineva. Cred că a fost un meci frumos aşa cum trebuie să joace echipele care se bat pentru poziţiile fruntaşe. Ioniţă când s-a aprpins s-a aprins şi Rapidul. Lui Dugandzic i-am spus că o să vină şi momentul lui. Mi-a plăcut şi Pănoiu este nedrept că nu este convocat la U20”, a fost poziţia lui Mutu, după remiza din Grant.

Ioniţă a fost „locomotiva” Rapidului în revenirea pe tabelă în faţa Craiovei

 Mutu, bucuros pentru pauza Superligii

Dacă pentru alţi antrenori sau jucători, întreruperea sezonului intern este motiv de regret, pentru Mutu constituie o uşurare.

„Pauza e binevenită avem 6 jucători afară, Albu are ceva muscular am înţeles, este incredibil. Toţi aceşti jucători pot fi oricând titulari la noi în echipă. Aveam şi copii pe bancă astăzi, trebuie să jucăm şi în astfel de condiţii. Acum vom avea câteva zile libere şi ne vom pune la punct. Apoi sper că vor putea reveni şi fotbaliştii accidentaţi”, a adăugat tehnicianul giuleştenilor.

Rapidiştii au programat săptămâna viitoare un amical cu FC Braşov. Peste trei săptămâni ei vor reveni la meciurile oficiale. FC Argeş, Petrolul şi UTA sunt adversarele din Superligă pe care le vor întâlni Săpunaru şi coechipierii lui în etapele rămase de jucat din 2022.

Va mai fi însă şi un duel contra celor de la Universitatea Cluj în Cupa României. În urma căruia se poate decide dacă giuleştenii vor continua parcursul în competiţie sau nu. În momentul în care vor reveni pe teren la începutul lunii decembrie, rapidiştii s-ar putea trezi în spatele egalei lor din această rundă. CS U Craiova i-ar depăşi cu o victorie în restanţa împotriva Chindiei.