Neluțu Varga, patronul lui CFR Cluj, este mândru de ce a realizat la gruparea ardeleană. Cunoscutul om de afaceri a vorbit într-un interviu despre schimbările pe care le-a făcut la nivelul conducerii. Oficialul a declarat că nu regretă niciun moment faptul că l-a dat afară pe conducătorul care îl sabota pe Dan Petrescu.
La finalul anului 2022, Neluțu Varga a dezvăluit de ce a ales să renunțe la serviciile lui Marian Copilu, care a ajuns în conducerea Universității Craiova după ce a părăsit clubul ardelean.
Afaceristul român susține că demiterea lui Marian Copilu este, de fapt, ”cea mai bună decizie pe care a luat-o” de când investește la formația din Cluj.
Marian Copilu nu a rezistat prea mult nici la Universitatea Craiova. El a ocupat funcția de președintele executiv al clubului oltean în perioada ianuarie – octombrie 2022. În locul său, în funcția de președinte al lui CFR Cluj, a fost numit fostul mare arbitru al României Cristi Balaj. Pe el l-a considerat Neluțu Varga cel mai potrivit pentru a ocupa locul lăsat liber de Marian Copilu.
Mi-am pus oameni care să conducă business-ul mai departe, și pe linie sportivă, și pe linie financiară. Acest lucru s-a și întâmplat, dar cu foarte mulți bani. Am investit mult când am preluat, apoi bugetul a tot crescut an de an.
Aveam salarii foarte mari, de 20.000, chiar de 40-50.000 de euro pe lună. Eu nu eram priceput, dar oamenii mei îmi spuneau că e normal să plătesc așa dacă doresc să fiu campion. Mi-am făcut calculele și mă gândeam cum să recuperăm investiția dacă asta e normalitatea ca să luăm titlul. Am mers pe mâna celor care-mi spuneau că așa e normal.”, a declarat Ioan Varga, înaintea sfârșitului de an.
Patronul de la CFR Cluj, Neluțu Varga, se felicită că l-a dat afară pe Marian Copilu după ce acesta din urmă a intrat în conflict cu Dan Petrescu.
I-am dat afară și pot spune acum că a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o. Nu-mi pare rău deloc, sincer! Clubul s-a echilibrat după plecarea lor. Am creat un nou grup de conducere mult mai sănătos, cu Cristi Balaj președinte.
Am încercat să nu mai dăm bani pe jucători, cum făceam înainte. Nu uit nici acum că am plătit 2 milioane pe Ioniță, și a fost gaură totală, că am dat bani mulți pe Costache și nu mai zic… Au fost ghină, nu ne-au ajutat nici sportiv, nici financiar.”, a mai spus Varga, potrivit celor de la fanatik.ro.