Patrick Mouratoglou a anunțat ce urmează pentru Simona Halep după parcursul foarte bun pe care românca l-a avut în sezonul de iarbă. Antrenorul francez a dezvăluit că fostul lider WTA își va lua o scurtă vacanță, iar ulterior va începe pregătirile pentru sezonul nord-american de hard.
Mouratoglou a subliniat că Simona se va concentra în perioada următoare mai mult pe meciuri decât pe antrenamente. Asta pentru că ea se află la un nivel ridicat de joc, iar acesta va putea fi menținut mai ușor prin intermediul participării la cât mai multe competiții.
Programul este clar: începe cu o vacanță, de care are nevoie. Apoi, urmează Washington, Toronto, Cincinnati și US Open, cu o săptămână de antrenamente. S-a antrenat destul și are un ritm foarte bun. E mai bine să joace”, a spus Patrick Mouratoglou potrivit tennisworldusa.org.
Francezul este pe aceeași lungime de undă cu Simona Halep din acest punct de vedere. La revenirea în România după eliminarea din semifinalele de la Wimbledon, jucătoarea de 30 de ani a explicat de asemenea că simte nevoia de o vacanță, dar în același timp nu vrea să o lungească prea mult, pentru a nu-și ieși din ritmul foarte bun în care se află în acest moment.
„Da, simt că am din nou plăcerea, dorința de a fi pe teren, pasiunea pentru tenis nu a dispărut. Dar m-a ajutat foarte mult Patrick, mi-a readus plăcerea de a fi pe teren și să muncesc. Cred că nu am muncit așa niciodată.
Nu e chiar așa cum spuneau unii, că o să mă despart de Patrick după o lună. Este foarte bine și relația se consolidează. Bineînțeles că toți avem nevoie de timp când începem un parteneriat și s-a și văzut că deja începem să ne cunoaștem și să fie din ce în ce mai bine. Rezultatele o arată.
La fel ca în sezonul pe iarbă, vreau să joc ce am plănuit cu antrenorul, să fiu mai agresivă, să deschid terenul mai mult și să nu mă mai uzez atât de mult cum o făceam înainte. Ăsta este singurul obiectiv și rezultatele vor veni.
O să am o vacanță pentru că am nevoie. Sunt 3 luni de când m-am dus la Academia lui Patrick și am muncit zi de zi. Sunt 3 săptămâni până la Washington, e destul e mult. Nu vreau nici să rup ritmul, pentru că mă simt destul de bine, în formă și vreau să păstrez lucrul acesta”, a spus Simona Halep în aeroport, la revenirea în România.