Simona Halep a acuzat probleme medicale în finalul primului set al meciului pe care l-a câștigat contra rusoaicei Varvara Gracheva în optimile de finală ale turneului de la Transylvania Open, scor 6-4, 6-2.
Fostul lider mondial a cerut time-out medical în pauza dintre seturi din cauza unor dureri foarte mari la spate și a primit îngrijiri în zona vestiarelor. Se pare că aceste dureri au fost provocate de o eroare pe care a făcut-o jucătoarea de 30 de ani la serviciu.
Concret, Simona Halep a făcut o mișcare greșită în timp ce executa un serviciu. Iar din această cauză i s-a blocat spatele. După meci, sportiva a explicat că a avut dureri atât de mari încât nu putea să se miște și nici să respire corect și s-a gândit chiar să abandoneze această partidă.
Consider că am făcut un joc bun, până la finalul primului set, până s-a întâmplat mișcarea aia ciudată și m-am blocat la spate. După, am vrut doar să lovesc mingea, să termin punctele repede. M-a ajutat și ea. A greșit câteva mingi și s-a legat cumva să câștig meciul.
Cu siguranță, da. Dacă mă durea și mai tare, m-aș fi oprit. Am mai avut durerile astea, sunt blocaje la coloana lombară. Pur și simplu îți taie respirația și nu prea poți să faci anumite mișcări. Am făcut tot ce-am putut, cât mi-a permis durerea și am reușit să câștig. M-am gândit să mă opresc, să nu agravez”, a declarat după meci numărul 18 mondial.
Chiar dacă a reușit în cele din urmă să se califice în sferturile de finală, unde ar trebui să o întâlnească pe Jacqueline Cristian, parcursul Simonei Halep la Transylvania Open 2021 este pus sub semnul întrebării. Sportiva a explicat că ia în calcul să se retragă din competiție dacă problemele medicale vor persista și înaintea partidei din sferturi. Deși își dorește foarte mult să intre pe teren în orice condiții.
Am primit tratament, dar mai am o repriză. Sper ca până mâine să fiu bine, să fiu aptă să joc. Mi-am promis de foarte mult timp să nu mai renunț. Asta încerc să fac de fiecare dată când intru pe teren. Nu mă interesează rezultatul, doar să joc meciul. Am luptat astăzi pentru că sunt acasă și îmi place să joc aici”, a mai spus Simona Halep după meciul cu Varvara Gracheva.