Un șofer din Botoșani a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 5.000 lei, după ce a făcut un gest inconștient în tragic. Conducătorul auto a vrut să-și ajute semenii, dar oamenii legii l-au taxat dur pentru gestul făcut.
Bărbatul originar din Botoșani a fost tras pe dreapta, pe data de 4 noiembrie, de către agenții de la poliție, care l-au supus unui control. Individul în vârstă de 69 de ani avea mașina plină cu oameni. El îi transporta în regim de taxi, însă nici prin cap nu i-a trecut că trebuie să dețină o autorizație în acest caz.
Oamenii legii i-au explicat unde a greșit și i-au aplicat și o sancțiune dură. Bărbatul s-a ales cu o amendă în valoare de 5.000 de lei, dar a rămas și fără permisul auto, din cauza celor petrecute.
La data de 4 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe strada Sucevei, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat, de 69 de ani, din comuna Corni. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta transporta persoane, în regim taxi, fără a fi autorizat în acest sens. Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 5.000 de lei, totodată fiind dispusă suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului”, au transmis oamenii legii.
Prin urmare, șoferii care vor să câștige un ban în plus ajutându-și semenii trebuie să ia aminte la cazul botoșăneanului.
a) să aibă ținută corespunzătoare, un comportament civilizat și preventiv în relația cu clientul;
b) să nu refuze efectuarea cursei în condițiile inițial agreate;
c) să nu solicite plata de către pasager a unei alte sume de bani în schimbul activității de transport efectuate;
d) să transporte bagajele clienților, în cazul transportului de persoane, în limitele spațiului destinat pentru acestea, fără perceperea de tarife suplimentare;
e) să se supună controlului autorităților cu atribuții în domeniu și să prezinte la control, în timpul activității, documentele prevăzute de prezenta ordonanță de urgență și de legislația în vigoare;
f) să nu utilizeze mijloacele audio/video fără acordul clientului;
g) să informeze în termen de 24 de ore operatorul de transport alternativ cu privire la modificarea oricăror informații referitoare la persoana sa, comunicate acestuia în scopul admiterii sale pe platforma digitală;
h) să efectueze cursa doar cu un autoturism înscris pe platforma digitală.