Atmosfera este extrem de tensionată la CSA Steaua. Totul după ce ”Militarii” au fost umiliți de Dinamo, pe Arena Națională, 0-3.
Între Daniel Oprița, antrenorul echipei, și Florin Talpan, juristul celor de la MApN, s-a iscat o ceartă de la distanță, în care ambii s-au acuzat de tot felul de probleme.
Talpan a spus că, dacă ar fi fost comandantul clubului l-ar fi dat afară imediat pe Oprița, în timp ce antrenorul a spus că juristul ar trebui să plece pentru că gruparea din Ghencea nu are drept de promovare în Superliga.
Legat de forma de organizare a celor de la CSA a fost chestionat însuși Talpan, iar acesta a spus de ce echipa din Ghencea nu vrea să se asocieze cu un privat. Astfel, CSA Steaua ar putea primi drept de promovare.
”Dacă domnul Dâncu a spus că modifică Legea Sportului, de ce nu s-a ținut de cuvânt?
Trebuia să se zbată, să se ducă la comisia juridică pentru a susține cauza Clubului Sportiv al Armatei. Mă duceam eu acolo, dacă eram chemat”, a spus Talpan, la Digi Sport.
Juristul a explicat mai apoi că CSA nu vrea să se mai asocieze cu un privat. Mai mult, nici sfatul lui Răzvan Burleanu, președintele FRF, nu a fost luat în considerare de către oficialii ”Militarilor”.
”Nu ne face domnul Răzvan Burleanu ordine în casă. Asocierea este exclusă asocierea. În plus, ce ar zice domnul Gigi Becali dacă ne-am asocia cu cineva?
De ce să dăm munca noastră la un privat? Ne-am săturat. Am privatizat toată industria din România și nu mai avem nimic. Să dăm iar brandul ăsta, pentru care eu am muncit?
Plus că brandul a fost evaluat la o anumită sumă. Dacă cineva are acești bani, atunci să vină și să demonstreze că are acești bani și atunci ne asociem. Dar, văd că nu au bani”, a mai spus Talpan.