Olimpiu Moruțan și Alexandru Cicâldău așteaptă în continuare ca transferul lor de la Galatasaray să se realizeze, însă între timp, gruparea Cim Bom a făcut o altă mutare răsunătoare. Marcao, un brazilian de 26 de ani care evoluează pe postul de fundaș central, a fost vândut la Sevilla, în Spania, pentru o sumă consistentă de bani!
În timp ce Moruțan și Cicâldău nu au detalii concrete despre viitorul lor la Galatasray, transferul lui Marcao la Sevilla a fost oficializat.
Colegul românilor din defensiva lui Galatasaray a fost cedat în Spania în schimbul a 12.000.000 de euro. Brazilianul de 26 de ani a fost un fotbalist determinant al formației Cim Bom în sezonul trecut, reușind să adune un total de 39 de meciuri jucate. Printre altele, Marcao s-a remarcat cu un gol și o pasă decisivă reușite în Europa League.
Prestațiile sale au atras atenția câtorva cluburi importante din Europa, iar cea care a reușit să îi obțină semnătura a fost Sevilla, formație care a terminat pe locul 4 în La Liga și va evolua în grupele UEFA Champions League.
Marcao a semnat un contract valabil până în iunie 2027 cu andaluzii și a venit la insistențele celebrului antrenor Julien Lopetegui.
Potrivit Transfermarkt, Sevilla a plătit în schimbul lui Marcao 12.000.000 de euro. Astfel, în trei ani de zile, Galatasaray a reușit să tripleze suma pentru care l-a adus pe Marcao în Turcia. El a fost cumpărat de turci în ianuarie 2019, când Chaves, formație din Portugalia, a primit 4.000.000 de euro.
De-a lungul carierei, Marcao a mai evoluat pentru Athletico Paranaense, în Brazilia, dar și pentru Rio Ave, în Portugalia.
Cota de piață a lui Marcao este de 14.000.000 de euro, conform sursei citate. La Sevilla, el va trebui să îl înlocuiască pe Diego Carlos Santos, transferat recent în Premier League, la Aston Villa.
VIDEO. Cele mai bune momente ale lui Marcao din sezonul 2021 – 2022:
Cu puține minute adunate în finalul sezonului 2021 – 2022, românii Olimpiu Moruțan și Alex Cicâldău erau nesiguri cu privire la viitorul lor la Galatasaray Istanbul, dar se pare că antrenorul formației Cim Bom nu este dispus să renunțe așa ușor la ei și le-a trasat noi ordine.
Impresarul Victor Becali susține că Okan Buruk, noul tehnician al lui Galatasaray, își dorește să îi vadă la treabă pe Moruțan și Cicâldău în cantonamentul de pregătire din presezon, apoi va lua o decizie în privința acestora.
(n.r – despre Moruțan și Cicâldău) Antrenorul vrea să-i vadă. Nu ia o decizie deocamdată. Da, e perioadă de pregătire, antrenor nou, chiar dacă el îi știe ca jucători. Când îi antrenezi este altceva”, a spus Victor Becali, la Digi Sport.
Okan Buruk a fost numit în funcție la Galatasaray pe 23 iunie. Debutul său neoficial s-a produs sâmbătă, 9 iulie, când echipa a jucat un meci amical împotriva austriecilor de la Sturm Graz. Cu Moruțan în teren din primul minut, Galatasaray a fost învinsă cu 2-1. Fostul mijlocaș al celor de la FCSB a fost înlocuit la pauză, în timp ce Alex Cicâldău nu s-a aflat nici pe banca de rezerve.
În luna iulie, Galatasaray mai are programate alte 5 meciuri amicale:
Stand-by pentru Olimpiu Moruțan. Transferul românului de la Galatasaray nu mai este de actualitate.