Moruțan intră în „examen”. Decizia antrenorului de la Galatasary
Moruțan intră în „examen”. Antrenorul de la Galatasary a luat o decizie.
Olimpiu Moruțan a revenit la Galatasaray, după împrumutul la Pisa. Deși internaționalul român a avut evoluții bune în Italia, Pisa nu și-a permis să-l achiziționeze definitiv.
Moruțan intră în „examen”
Okan Buruk, antrenorul lui Galatasaray, îi dă speranțe, lui Olimpiu Moruțan, că va mai primi o șansă la formația din Turcia. Tehnicianul susține că fostul jucător de la FCSB va fi testat, în această vară, în meciurile amicale.
„Vrem să-l vedem în amicale. Este un jucător talentat”, a spus antrenorul Galatei, potrivit turcilor.
În această vară, Galatasaray va disputa partide amicale cu: Hull City, Kisvarda, Austria Viena și Sturm Graz.
Olimpiu Moruțan, protagonist în Elveția – România 2-2
Olimpiu Moruțan a fost unul dintre protagoniștii remizei dintre Elveția și România, din preliminariile Euro 2024, având în vedere că i-a pasat la cele două goluri marcate de Valentin Mihăilă.
„Mă bucur că am scos un rezultat bun, sperăm să o ținem tot așa și să nu pierdem niciun meci până la final. Sincer, când am intrat îmi doream să facem un rezultat bun, dar nu mă așteptam nici eu (n.r. să egaleze România).
Mă bucur că am contribuit cu două pase de gol, am făcut un efort foarte mare în seara asta. Sper să aveți mai multă încredere în mine pe viitor, să vă bucurați când o să joc.
Am scos un rezultat foarte mare în Elveția. Sper să câștigăm cu Israel și Kosovo. A fost mai mult noroc în seara asta, dar rezultatul ne ajută.
În România, tot timpul sunt critici. Am stat un an în Italia, n-am fost criticat niciodată după un meci mai prost. Am avut evoluții foarte bune în Serie B, un campionat foarte dificil, dar lumea nu știe.
Am fost criticat o dată în Italia, dar cu bun simț. În România, tot timpul ne critică lumea, nu știu de ce suntem un popor așa. Nu pot să spun că n-au dreptate, dar să fie mai mult cu noi, să ne calificăm la un turneu final”, a declarat Olimpiu Moruțan, la finalul partidei cu Elveția.