Olimpiu Moruțan a adus victoria lui Galatasaray în minutul 90+11 al meciului din deplasare cu Rizespor din etapa cu numărul 8 din Superlig, încheiat cu scorul de 3-2. Fostul fotbalist de la FCSB a marcat în poarta goală din 2 metri după o cursă de excepție a lui Mbaye Diagne.
Doar că foarte mulți fani și oameni de fotbal au fost de părere că fotbalistul senegalez al Galatei a comis fault până a-i da lui Moruțan pasa decisivă. Acest aspect a fost scos în evidență și de jurnalistul Radu Banciu.
Acesta a comentat în stilul său caracteristic reușita mijlocașului ofensiv român. Și a explicat de ce aceasta nu reprezintă în viziunea sa nici pe departe o mare realizare.
Ăsta e campionatul unde avea Mircea Lucescu rezultate. Aşa se joacă, fraţilor, acolo. Câştigă cine trebuie sau meciul nu se joacă deloc. Du-te mă într-un campionat din ăsta serios. Să vezi acolo cum e. Îţi bagă arbitri mingea în poartă în minutul 90, după ce îi dai pe doi la o parte? Parcă i-a alungat de pe calea ferată.
Golul ăsta nici n-ar trebui să existe în statistici. Cum poţi să te duci acasă să te întrebe prietena ta sau ce o avea Moruţan: „Şi ce-ai făcut dragă? Păi am câştigat. Cât, 4-0? Nu, am bătut în minutul 100 nu mai ştiu cât“. Şi aia zice: „Eu ştiam că fotbalul se joacă până în minutul… Acuma vii şi tu să mă…“. O discuţie de genul ăsta între ei, aia săraca şocată a doua zi, când s-a întâlnit la bârfă cu prietenele au zis alea: „Stai puţin că înseamnă că te înşală. El nu merge la meci. Cum adică a jucat 120 de minute în campionat?”, a spus Radu Banciu la Look Sport.
De asemenea, Banciu nu l-a iertat nici pe Adrian Mutu, care s-a despărțit recent de FCU Craiova 1948. Jurnalistul a ironizat parcursul „Briliantului” pe banca echipei din Bănie. Dar a comentat și despre calitatea fanilor fotbalului din această zonă a țării.
Nu s-a inventat încă nota pentru Mutu. E ca parcările de la mall, la minus trei. Râdeam de când l-au numit. Avantajul e că oltenii au de unde să aleagă, ei ţin cu echipa care e mai sus în clasament. Sezonul ăsta nu s-a pus problema, echipa lui Laurențiu Reghecampf e peste cea a lui Mutu. Oltenii sunt ca în bancurile alea povestite de Nea Mărin. Oricum una dintre cele două echipe e peste alta”, a mai spus realizatorul TV în cadrul aceleiași emisiuni.