Moment uriaș pentru puștiul Burnete: a debutat în Serie A la victoria fantastică a lui Lecce în fața lui Lazio și a dat pasă de gol.
Rareș Burnete, atacant român în vârstă de 19 ani, a fost adus la prima echipă a lui Lecce, în această vară, de la lotul de U19.
Duminică, Rareș Burnete a debutat la prima echipă a lui Lecce, dar și în Serie A. Evoluția atacantului român a fost senzațională, reușind să contribuie la victoria lui Lecce cu 2-1 în fața celor de la Lazio.
Burnete a fost introdus în minutul 83, când Lazio conducea cu 1-0. Trei minute mai târziu, Lecce a reușit să egaleze, grație golului marcat de Pontus Almqvist.
La următoarea fază din careul celor de la Lazio, Burnete i-a pasat lui Federico Di Francesco, care a marcat golul victoriei pentru Lecce.
Rareș Burnete este un jucător de bază pentru România U19. În luna iunie, tânărul jucător a vorbit despre faptul că își dorește să evolueze pentru prima echipă a lui Lecce.
„Sper să încep cantonamentul cu echipa mare și acolo vom vedea ce va urma. Deși mai pot evolua un an la Primavera, îmi doresc să joc la seniori. La Lecce sau altă variantă ar fi să mă împrumute undeva”, spunea Rareș Burnete, în luna iunie.