Moment NEGRU pentru Ianis Hagi la câteva minute după o clipă de magie! A trimis mingea încredibil, mult peste, din penalty! Putea să marcheze primul gol în La Liga pentru Alaves. Video

05 11. 2023, 16:17

Ianis Hagi a ratat incredibil șansa primul gol în La Liga. Titular cu Almeria, Ianis a ratat un penalty în prelungirile primei reprize.

Antrenorul Luis Garcia e fan Hagi Jr. Convins de forma arătată de român la ultimele jocuri și în ședințele de pregătire, Garcia l-a trimis titular cu Almeria. Ianis a avut mai multe sclipiri și a încerca să-și asume responsabilități în joc la prima apariție în 11-le de start al lui Alaves după aproape o lună (8 octombrie, 1-1 cu Betis).

Toate acțiunile ofensive ale bascilor din prima repriză l-au implicat pe fotbalistul naționalei României. După ce le-a luat ochii suporterilor cu o „ruletă” în stilul Zidane și a fost evidențiat pe conturile sociale ale La Liga, Ianis a trecut aproape și de primul său gol în liga spaniolă.

VAR l-a ajutat pe arbitrul Pulido Santana să acorde 11 metri în favoarea lui Alaves, iar Hagi și-a asumat execuția. Din păcate, mingea șutată de el s-a dus mult peste poartă. Nici lui Ianis nu i-a venit să creadă cât de prost a bătut. Hagi a dus mâinile la față, apoi a fost încurajat de colegi. Ianis vine după un meci cu două goluri înscrise în Cupa Spaniei, în victoria cu 10-0 a lui Alaves împotriva lui Deportivo Murcia.

Hagi a mrcat ultima dată din penalty în sezonul 2019-2020, când juca la Genk. A punctat de la 11 metri în fața lui St. Truiden pe 28 septembrie 2019.

Contra Almeriei, Ianis a rezistat în teren 68 de minute. A fost înlocuit de algerianul Rebbach.