CFR Cluj își va afla luni, cu începere de la ora 15:00, adversara din play-off-ul acestei ediții de Conference League. Este vorba despre play-off-ul pentru calificarea în optimile de finală. Tragerea la sorți va avea loc la sediul UEFA de la Nyon, Elveția, și va putea fi urmărită în format live text pe playsport.ro.
15:20 Tragerea la sorți s-a încheiat. UEFA va anunța în această seară programul final.
15:14 CFR Cluj a avut ghinion la tragerea la sorți. Se va duela cu Lazio, echipă obișnuită să se dueleze cu echipe românești în cupele europene.
15:12 A început tragerea la sorți. Meciurile sunt următoarele:
Qarabag – Gent
Trabzonspor – Basel
Lazio – CFR Cluj
Bodo/Glimt – Lech
Braga – Fiorentina
Larnaca – Dnipro
Sheriff – Partizan
Ludogorets – Anderlecht
15:00 Evenimentul tragerii la sorți a început. În doar câteva minute, CFR Cluj își va afla adversara. Tragerea la sorți poate fi următită video aici.
Campioana României a încheiat grupa G din Conference League pe locul al doilea, în spatele lui Sivasspor și peste Slavia Praga și Ballkani. Astfel, echipa antrenată de Dan Petrescu și-a câștigat dreptul de a disputa această „dublă” de baraj pentru accederea în optimile de finală.
Câștigătoarele celor 8 grupe s-au calificat direct în optimile de finală. În vreme ce ocupantele pozițiilor secunde vor juca acest play-off contra celor 8 echipe care au terminat grupele de Europa League pe locurile 3, pentru completarea fazei optimilor de finală din Conference League. Duelurile se vor disputa în dublă manșă, pe 16 și 23 februarie. Tragerea la sorți pentru optimile de finală se va desfășura pe 24 februarie.
Cele 8 echipe care au încheiat grupele Conference League pe pozițiile secunde fac parte din aceeași urnă la această tragere la sorți. Iar, în mod evident, cealaltă urnă cuprinde cele 8 echipe de pe locurile trei din Europa League.
Astfel, CFR Cluj nu are cum să joace cu echipe precum Anderlecht, Basel, Fiorentina, Gent sau Partizan Belgrad. În schimb, poate întâlni adversare precum Lazio, Braga, Ludogorest sau Trabzonspor.
Echipele de pe locurile doi din Conference League:
Anderlecht (BEL)
Basel (SUI)
CFR Cluj (ROU)
Dnipro-1 (UKR)
Fiorentina (ITA)
Gent (BEL)
Lech (POL)
Partizan (SRB)
Echipele de pe locurile trei din Europa League:
AEK Larnaca (CYP)
Bodø/Glimt (NOR)
Braga (POR)
Lazio (ITA)
Ludogorets (BUL)
Qarabağ (AZE)
Sheriff (MDA)
Trabzonspor (TUR)
După victoria cu Ballkani de pe teren propriu, scor 1-0, care i-a asigurat campioanei României locul doi în grupa G, Dan Petrescu a anunțat că își dorește ca CFR Cluj să aibă un parcurs cât mai lung în „primăvara europeană”. Iar, evident, acest aspect depinde și de adversarele pe care le va întâlni echipa din Gruia pe parcurs.
Acum o să încerc să mergem cât mai departe în această competiţie, 100%. Indiferent ce adversari vor veni, sunt convins că sunt adversari de top. Dar dacă tot am ajuns acolo, trebuie să încercăm să ajungem cât mai departe. Exact cum am făcut cu Sevilla, când am pierdut doar din cauza golului din deplasare.
Sper să ajungem în finală sau în semifinale. Orice este posibil acum, mai ales că s-a format un grup bun, sper să facem rezultate. Dar Europa gata, o lăsăm, trebuie să ne concentrăm la campionat şi la Cupă.
De ce să nu încercăm? Noi vom încerca să ajungem cât mai sus. Dacă cu Sevilla am jucat de la egal la egal şi după au câştigat Europa League… nu vrem să ne facem de râs, dar sper să nu cădem cu nu ştiu cine. Măcar să avem o şansă”, a spus Dan Petrescu la conferința de presă.