Mohamed Salah pleacă de la Liverpool. Egipteanul a fost pus la vânzare de șefii echipei

Dragos Stefanescu 25.06.2022, 16:16
Mohamed Salah pleacă de la Liverpool. Egipteanul a fost pus la vânzare de șefii echipei

Mohamed Salah este unul dintre jucătorii cei mai importanți de la Liverpool. Egipteanul mai are contract cu vicecampioana Angliei pentru încă un sezon. Cum negocierile cu șefii de pe Anfield Road nu s-au concretizat, Salah ar putea fi vândut în această vară.

Mohamed Salah ar putea pleca de la Liverpool în această vară. ”Cormoranii” i-au stabilit prețul atacantului egiptean

Mohamed Salah (30 de ani) este unul dintre cei mai importanți jucători de la Liverpool. Atacantul egiptean a strălucit pe Anfield Road în ultimii ani și a contribuit decisiv la succesele echipei conduse de Jurgen Klopp.

Intrat în ultimul an de contract cu Liverpool, Salah a început negocierile pentru prelungirea înțelegerii. Egipteanul a solicitat un salariu săptămânal cu 180.000 de euro mai mare decât al lui Virgil Van Dijk. Pretențiile financiare uriașe ale lui Salah nu sunt pe placul șefilor lui Liverpool, iar discuțiile de până acum au eșuat.

În această situație, conducătorii de pe Anfield Road iau în calcul o despărțire de Salah în această vară. Conform Tranfer News Live, ”cormoranii” ar accepta o ofertă de aproximativ 70 de milioane de euro pentru atacantul egiptean. Real Madrid și-a manifestat deja interesul pentru Salah, mai ales după ce a ratat transferul lui Mbappe.

În sezonul 2021/2022, Mohamed Salah a marcat 31 de goluri și a oferit 16 assist-uri în 51 de meciuri pentru Liverpool. El este cotat la 100 de milioane de euro, potrivit Transfermarkt.

Liverpool nu se uită la bani și transferă pe bandă rulantă. ”Cormoranii” au făcut deja trei mutări importante

Liverpool s-a mișcat foarte bine pe piața transferurilor în această vară. ”Cormoranii” au bifat deja trei mutări importante. Darwin Nunez, de la Benfica, Calvin Ramsey, de la Aberdeen, și Fabio Carvalho, de la Fulham, sunt jucătorii care au venit pe Anfield Road. Pentru aceste achiziții, șefii lui Liverpool au cheltuit sume importante de bani.

Atacantul Darwin Nunez (22 de ani) a costat-o pe Liverpool 75 de milioane de euro, dar afacerea poate ajunge la 100 de milioane, în funcție de bonusuri. El ar putea să devină astfel cel mai scump fotbalist transferat vreodată de Liverpool. Recordul este deținut în prezent de Virgil van Dijk. În anul 2018, Liverpool i-a plătit lui Southampton nu mai puțin de 84 de milioane de euro pentru apărătorul olandez.

Darwin Nunez a avut un sezon de vis la Benfica Lisabona. Vârful din Uruguay a înscris 34 de goluri în 41 de meciuri oficiale pentru formația lusitană. În Champions League el a marcat șase goluri în zece partide. Benfica a fost eliminată de Liverpool, în sferturile de finală ale competiției.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622