A fost elucidat misterul jucătorului dispărut de la CFR Cluj după ce Petrescu îi solicitase lui Neluțu Varga să depună toate eforturile pentru a-l transfera. Era considerat playmakerul care îi lipsea fostei campioane, dar nu a rezistat mai mult de jumătate de an.
În vara anului trecut, CFR îl transfera pe Vito Hammershoy-Mistrati de la Randers, pentru 400.000 de euro, la insistențele antrenorului, care era impresionat de calitățile sale tehnice și îl considera decarul ideal, dar evoluțiile sale nu aveau să se ridice la nivelul așteptărilor. Doar un gol în 10 meciuri nu era suficient pentru o echipă care țintea atât titlul, cât și un parcurs cât mai bun pe plan european, așa că în iarnă a fost cedat în Suedia, la IFK Norrkoping.
Invitat în ediția de vineri, 30 iunie a emisiunii Playsport, Costin Curelea a dezvăluit că mijlocașul de 30 de ani nu s-a adaptat în Gruia, deși în cantonamentul verii l-a impresionat atât de tare pe Dan Petrescu încât urma să fie titularizat în duelul cu Pyunik Erevan din primul tur preliminar al Ligii Campionilor, pierdut de ardeleni la loviturile de departajare.
O accidentare suferită la spate, cu doar două zile înaintea fluierului de start, l-a împiedicat să intre pe teren și, mai mult decât atât, l-a ținut „pe bară” o bună perioadă de timp. De altfel, fostul antrenor secund al CFR-ului a dezvăluit că durerile apăruseră încă din pregătiri, dar Mistrati a forțat pentru a-și câștiga locul în echipă.
„Mistrati era un jucător foarte bun, număr 10, dar nu s-a adaptat. În pregătiri s-a mișcat ok, am fost încrezători, cu vreo două zile înainte de meciul cu Pyunik a spus că îl doare spatele. Am făcut investigații amănunțite și am aflat că trebuia să stea o perioadă mai lungă. El chiar a forțat cu dureri în cantonament, să prindă echipa”, a explicat Costin Curelea, la Playsport Live.
De altfel, mijlocașul danez a vorbit la rândul său, nu cu mult timp în urmă, despre perioada petrecută în Gruia, mărturisind cu sinceritate că nu i-a fost deloc ușor, în special din punct de vedere psihic, după accidentarea suferită. Salariul pe care îl încasa nu era deloc de neglijat, dar a preferat să-și revitalizeze cariera în campionatul scandinav, pe care îl cunoștea foarte bine.
„A fost foarte frustrant. Am început foarte bine, dar apoi m-am accidentat și nu m-am întors. Multe lucruri s-au întâmplat și este o mentalitate diferită, o altă cultură, nu ca în Scandinavia. Era pe viață și pe moarte. Nu pentru că nu aveam abilități, dar mi-a fost greu psihic și am învățat multe.
Am câștigat o experiență pe care o voi lua cu mine toată viața, am devenit un jucător mai puternic. Nu sunt dezamăgit că am fost acolo. A fost o experiență bună – grea, dar bună. Am crescut ca om și ca fotbalist, așa că sunt mai bun decât înainte să plec în România.
Am învățat multe despre cum poate fi viața de fotbalist. Nu totul este un pat cu petale de trandafiri. Deși ești bine plătit, uneori crezi că nu merită, pentru că e greu să fii departe de familia ta. Din șase luni, trei le-am locuit într-un hotel”, a declarat Vito Hammershoy-Mistrati, conform tipsbladet.dk.