Dan Petrescu a revenit la CFR Cluj, după un an în care a fost plecat în Coreea de Sud. ”Bursucul” revine la echipa cu care a luat patru campionate.
Antrenorul de 56 de ani trebuie să refacă o echipă de titlu la Cluj, mai ales că de doi ani nu au mai luat titlul. Andrea Mandorlini, Adrian Mutu și Francisc Dican au fost antrenorii CFR-ului, până acum.
Dan Petrescu va avea trei meciuri de disputat în acest sezon, după care se va putea gândi la următorul. Ardelenii joacă cu Rapid și Farul acasă, respectiv cu FCSB în deplasare, în actualul sezon.
Ștefan Gadola, acționarul minoritar al lui CFR Cluj, spune că Dan Petrescu trebuie să câștige nouă puncte din următoarele trei meciuri. Deși oficial va fi antrenor, Petrescu va fi mai mult un director al echipei, spune Gadola.
”N-am reușit să ne întâlnim în aceste zile, dar noi ne dorim să câștigăm toate meciurile până la final și cred că putem să realizăm acest lucru cu Dan Petrescu în meciurile rămase în play-off.
El va fi directorul echipei, așa este de fapt un antrenor la o echipă cu pretenții.
Acum, probabil că Dan nu va reuși să-și pună amprenta prea repede pe ceea ce se întâmplă la echipă. Abia va conduce primul antrenament!
Dan Petrescu trebuie să construiască echipa pentru sezonul viitor, atunci când obiectivul nu poate fi altul decât câștigarea campionatului pentru CFR Cluj”, a spus Gadola, conform prosport.ro.
Dan Petrescu a mai avut trei mandate de antrenor al lui CFR Cluj. A mai pregătit echipa între 2017 și 2018 (37 de meciuri, 2.14 puncte pe meci), 2019 și 2020 (84 de meciuri, 1.81 puncte pe meci) și 2021-2023 (103 meciuri, 1.81 puncte pe meci). Din România le-a mai pregătit pe Sportul Studențesc, Rapid, Unirea Urziceni, cu care a luat titlul și ASA Târgu-Mureș, cu care a luat Supercupa.