Mirel Rădoi pleacă de la echipa națională. Oficial: „Am luat decizia finală de a nu mai continua!”
România și-a făcut datoria în Liechtenstein și a câștigat cu 2-0, însă din păcate, naționala lui Mirel Rădoi ratează barajul pentru Campionatul Mondial. Macedonia de Nord s-a impus pe teren propriu cu Islanda, scor 3-1 și a terminat pe locul 2 în grupă.
Echipa națională va privi Campionatul Mondial tot la televizor. Mirel Rădoi, prima reacție după Liechtenstein – România 0-2
UPDATE. Mirel Rădoi pleacă de la națională!
Anunțul a fost făcut de selecționer la conferința de presă!
Cred că vă dați seama de răspuns. În perioada asta am fost acuzat dacă mă duceam la o televiziune că sunt prieten cu cineva. Am încercat să mențin un echilibru pentru a nu crea o polemică.
Această campanie este un eșec pentru mine pentru că nu am reușit să terminăm pe locul 2. Este ultima conferință de presă ca selecționer. Am luat decizia și cred că e normală. Dacă nu am reușit să mă clasez pe primele două locuri, pentru mine lucrurile sunt clare. E cel mai bun lucru pe care îl pot face. Nu voi mai continua contractul cu FRF. Am luat decizia finală de a nu mai continua!
Am luat decizia, nu mai e nicio șansă. Le-am comunicat decizia și jucătorilor”, a spus Mirel Rădoi la conferința de presă.
Ce strategie îi propune viitorului selecționer
Dacă vom încerca pe acești jucători tineri, care au calitate tehnică, să îi retragem în propriul careu, din nou poate vom aștepta încă 24 de ani până să mergem la un Mondial.
Sper că viitorul selecționer să fie pe termen mediu sau lung. Să nu mai fie pe termen scurt. Așa aș vedea eu lucrurile. Apoi eu cred că ar trebui să abordeze meciurile în aceeași manieră.Pentru că așa sunt crescuți acești jucători. Deja sunt crescuți cu aceste principii de joc. Au fost și momente în care am pierdut puncte, dar în mare parte au făcut ceea ce eu le-am cerut. De asta cred că ar trebui să se continue cu aceeași strategie.
Conform contractului nu am îndeplinit obiectivul. Dacă era de la început contractul pe o perioadă mai lungă, probabil ar fi stat lucrurile altfel. Așa, m-am setat pe perioada asta.
A fost durata contractului, eu m-am concentrat pe ea. Eu aș fi văzut lucrurile altfel. Și pentru cine va veni cred că ar trebui să se ofere un mandat mult mai lung. Eu văd în perspectivă. Cred că obiectivul real era Euro 2024.Nu știu pe cine să va propun. V-am spus părerea mea atunci, Olăroiu. Soluții nu mai am.
Exclude o revenire a sa la FCSB
În momentul de față nu m-aș duce la FCSB. Am mai fost o dată, m-am certat cu nașul. Mă duc a doua oară ca să mă cert iar? A fost o clauză de 500.000 de euro care a fost plătită. Deci și dacă pune un milion, înseamnă că nu contează.
Nu, din punctul meu de vedere nu e nicio șansă să merg acolo.
Jucătorii i-au făcut o surpriză în timpul conferinței de presă. Ce melodie i-au dedicat
În timpul conferinței de presă, din vestiarul „tricolorilor” s-a putut auzi melodia „Time to say goodbye”, interpretată de Andrea Bocelli.
Păi cred că jucătorii mi-au pus piesa asta. (n.r. – Andreea Boceli, Time to say goodbye). Am avut momentele astea și la FCSB. La fel, mi-a fost greu când mi-am luat la revedere. Chiar dacă mulți spun că sunt arogant, eu sunt foarte emotiv și pun suflet 100%. Mă atașez, de foarte multe ori sunt și naiv să spun așa. Am mare încredere în oameni și tratez pe toată lumea la fel cum mi-aș dori să fiu tratat și eu.
Nu că nu a contat mesajul jucătorilor. E important. Dar decizia o luasem dinainte. Eu nu sunt genul care să fie influențat de câțiva jucători importanți. Nu poți să pui mereu jucătorii pe primul loc. Poate e și situația în care Federația nu va dori să prelungească și atunci e o situație…”
Mirel Rădoi: „Nu am semnat cu nimeni!”
Nu am simțit că nu sunt susținut. Nu știu ce ar fi putut face oamenii că să fie mai mult alături de mine. Nu am ce să le reproșez.
Eram pregătiți pentru baraj. Eu cred că pentru o Cupa Mondială nu suntem pregătiți. Dar cine nu și-ar dori să fie acolo? Asta facem de 24 de ani. Trăim cu speranța, dar fără să construim nimic. Și trăind cu speranța, nu facem decât să creăm iluzii false oamenilor.
Nu am semnat cu nimeni. Le spuneam și jucătorilor acum dacă aș fi semnat cu cineva”, a mai spus Rădoi.
România a câștigat fără probleme în Liechtenstein, scor 2-0, la capătul unui meci în care a avut nu mai puțin de 14 șuturi pe poartă, însă din păcate, naționala lui Mirel Rădoi ratează barajul.
Islanda nu a putut să ne ajute și a pierdut în Macedonia de Nord cu 1-3. Nord-macedonenii termină pe locul 2 în Grupa J și se califică la baraj.
Dennis Man (8′) și Nicușor Bancu (87′) au marcat golurile victoriei pentru România.
Am avut ceva speranțe din partea cealaltă la 1-1. Dar erau șanse foarte mici. Important e felul în care ne-am prezentat și noi. Chiar dacă am întâlnit o echipa slabă, am ratat foarte multe ocazii, scorul putea fi mult mai mare.
Campania trecută am terminat pe locul 4, deci în concluzie este un plus. Dar pentru mine această campanie este un eșec. E un plus doar pentru jucători față de campania trecută. S-a făcut și un schimb de generație. S-a creat o mică emulație și de aici lucrurile pot continua treaptă cu treaptă în sus.
Sunt sigur că la meciul cu Islanda, dacă am fi jucat cu spectatori, am fi câștigat acea partidă. Strigătul suporterilor români, imnul pe care îl cântă, toate lucrurile astea ar fi adus un plus de motivație.
Dar asta nu e un motiv pentru care noi nu am câștigat cu Islanda.Da, dar noi nu primisem încă notificările pe bancă. Ne-am dat seama din reacțiile spectatorilor că a înscris Islanda.
Am avut mai mari emoțîi de la acea partidă. La partida noastră cred că era problema momentul în care vom marca. Din punctul meu de vedere era foarte greu să primim gol. Sunt bucuros că băieții au răspuns bine, chiar dacă pentru noi e în continuare o doză mare de dezamăgire.
Ce spune de viitorul său pe banca echipei naționale
Aștept conferința de presă, unde va voi comunica decizia mea. Nu ar fi corect să va zic doar dumneavoastră.
Sunt multe lucruri pozitive și cel mai negativ e că nu am reușit să terminăm pe locul 2. Pe primul loc era greu într-o grupa cu Germania.
Am reușit să ne punem amprenta pe ce am vrut noi, am reușit să facem acest schimb de generații. Mai sunt jucători care vin. Mă gândesc la un Sali, la un Racovițan, la un Screciu, la un Drăgușin.
Din punctul meu de vedere, campania pentru Euro poate fi accesibilă pentru această națională. Dar să nu se pună prea mare presiune la Liga Națiunilor.
Poziția de selectioner e dorită de mulți antrenori. Chiar și acum în timpul meciului auzeam spectatori cum îmi sugerau sistemul de joc, schimbări. E clar că și oamenii și-ar dori să fie în locul meu.
Ce spune de plecarea lui Edi Iordănescu de la FCSB
Sper să nu mai fie o perioadă atât de lungă fără calificare la Mondial. 24 de ani se făceau după această campanie. Sunt jucători tineri, au foame de rezultate. Au încercat să practice un joc spectaculos. Au nevoie de susținerea noastră și a voastră. Pentru că mediul în care îi vom crește, așa îi vom avea. Ei sunt conștienți că greșesc, dar dacă venim și noi să le dăm în cap… E clar că la meciurile decisive, din punct de vedere mental avem o barieră. Eu cred că au nevoie de susținere.
În momentul în care ai un contract, când nu mai e nevoie de ține îți faci bagajele și ai plecat. Îmi pare rău de Edi. Cred că ar fi reușit mult mai mult. Cu el pe bancă, FCSB ar fi fost o candidată la titlu.
Nu am de ce să nu antrenez o echipă de club. Fotbalul e o pasiune prea mare că să pot să refuz ceva”, a spus Mirel Rădoi, la microfonul PRO TV.