Mircea Lucescu o mută pe Dinamo Kiev în România. “Anul trecut a fost îngrozitor”

Bogdan Solomon 03.07.2023, 15:38
Mircea Lucescu o mută pe Dinamo Kiev în România. “Anul trecut a fost îngrozitor”

Dinamo Kiev și-a exprimat dorința de a disputa în România meciurile europene de pe propriul teren. Mircea Lucescu a făcut anunțul, dezvăluind și stadionul pe care l-a ales echipa sa.

Mircea Lucescu vrea să mute Dinamo Kiev în România

Având în vedere că războiul din Ucraina e încă departe de a se fi încheiat, fosta campioană a pornit în căutarea unei arene pe care să dispute meciurile din preliminariile Conference League. În stagiunea precedentă a evoluat la Cracovia, dar această variantă nu mai este luată în calcul.

„Il Luce” a dezvăluit că în pole-position se află chiar Giulești, stadionul uneia dintre echipele sale de suflet, Rapid. Acesta a găzduit partide ale echipei naționale mari și, recent, pe cele din Campionatul European U21.

„Suntem în contact cu Ministerul Transporturilor, cu clubul Rapid. Ei și-au dat acordul. Vom vedea în ce măsură se va ajunge la această soluție. Cred că este cea mai bună, suntem mult mai aproape de Ucraina și de orașele în care vom juca decât am fost anul trecut.

Atunci a fost îngrozitor, 6-7 de la Lodz și Cracovia până la Lvov, apoi alte 6-7 ore până la Kiev. A fost foarte greu, fără antrenamente, eram tot timpul în autocar. Giuleștiul permite să se joace meciuri internaționale, europene. În altă parte nu văd, Dinamo nu are stadion, Ghencea este foarte departe”, a declarat Mircea Lucescu. Echipa sa își va afla adversarul din turul trei preliminar al Conference League pe 14 iulie, când este programată tragerea la sorți.

Vești bune pentru Dinamo: „Sunt convins că vor face față în Liga 1”

În altă ordine de idei, cel mai titrat tehnician român a vorbit despre situația lui Dinamo, exprimându-și convingerea că va reuși să evite retrogradarea, chiar dacă întâmpină în continuare probleme financiare, iar interdicția la transferuri nu a fost ridicată. Totul se datorează, potrivit spuselor sale, jocului spectaculos și eficient implementat de Ovidiu Burcă.

„Cu Dinamo va fi un meci de antrenament. Noi nu vom avea la dispoziție jucătorii de la echipa națională mare și cea de tineret. Seniorii au vacanță până pe 4, iar cei de la tineret s-au calificat mai departe (n.r. – au ajuns în semifinale la EURO U21), joacă un fotbal spectaculos și pragmatic.

Am mai vorbit cu Ovidiu Burcă, l-am felicitat pentru meciurile cu Steaua și Argeș. Dinamo m-a impresionat, cu un fotbal spectaculos și foarte eficient, ceea ce se datorează în mare măsură antrenorului. Sunt convins că vor face față în Liga 1, de ce nu?”, a spus Lucescu. Pe 5 iulie, cele două echipe se vor întâlni într-o partidă amicală.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622