Mircea Lucescu ar fi putu să-l antreneze pe Neymar dacă Șahtior scotea banii la timp. Probabil istoria fotbalului internațional s-ar fi scris altfel cu „diamantul” brazilian sub „bagheta magică” a lui Il Luce. Ce dezvăluiri a făcut antrenorul român.
Unul dintre cei mai buni fotbaliști din ultimii ani, dar și cel mai scump, brazilianul Neymar putea să ajungă pe mâna lui Mircea Lucescu la Șahtior. Să facem un exercițiu de imaginație și să ne gândim că faimosul jucător de fotbal ar fi ajuns sub „bagheta” lui Il Luce. Istoria fotbalului ar fi fot alta, nu-i așa?
Mircea Lucescu a povestit că în urmă cu mai mulți ani l-a remarcat pe jucătorul celor de la PSG la naționala de tineret a Braziliei. Convins că are în fața ochilor un adevărat star, tehnicianul român i-a spus lui Ahmetov să-l cumpere pe loc. Atunci când Șahtior a aflat de la Santos că pentru Neymar cer 15 milioane de euro, fosta echipa a lui Lucescu a renunțat la transfer.
Am plecat de la ideea de a aduce brazilieni pentru a face spectacol și pentru a umple stadionul. Președintele s-a îndrăgostit pur și simplu de brazilieni după aceea. Sigur, cu atenție. Nu jucători depășiți. La început, transferurile erau făcute la recomandarea mea, apoi l-au luat pe șeful scouterilor de la Porto. Teixeira, Willian, Douglas Costa, Fernandinho, Jadson sunt transferuri făcute cu mine și cred că au fost mai bune decât ce au luat după aceea.
Îi văzusem pe jucători la TV. Pe Teixeira și pe Douglas Costa i-am văzut la Mondialul U20 din Egipt. L-am vrut și pe Neymar, dar au cerut 15 milioane pe el. Președintele a a zis: „Cum să dau 15 milioane pe un jucător?” Dar uitați-vă unde a ajuns. Ne-am uitat apoi la Teixeira și la Douglas Costa, se vedea că sunt jucători de talent, chiar daca jucaseră 8-9 meciuri la echipele lor. Trebuie să știi cum să-i crești, cum să-i educi. Cel mai important lucru în relația cu jucătorii asta e”, a spus Lucescu la Digisport
Neymar nu a ascuns niciodată că ar dori să se întoarcă la Barcelona. Mai mult, brazilianul visa să joace iar cu Messi, indiferent de echipa unde s-ar petrece acest lucru. Neymar nu excludea ca acest lucru să se întâmple chiar la Paris. Maia les că Barcelona este măcinată de probleme financiare. Datoriile acumulate de catalani îi leagă mâinile lui Laporta, când vine vorba de transferuri spectaculoase. Chiar dacă au tot apărut rapoarte conform cărora președintele Barcelonei caută soluții pentru a strânge bani ca să reconstruiască echipa.
Prioritatea lui Laporta este să îl convingă pe Messi să semenze un nou contract, așa că Neymar s-a resemnat cu ideea că trecerea la Barcelona nu va mai avea loc. În plus, în ultimele două sezoane, brazilianul a văzut că poate să își atingă ambițiile și la PSG. Parizienii au jucat finala de Liga Campionilor sezonul trecut și acum au atins semifinalele. Parizienii au fondurile să rămână competitivi, iar brazilianul este liniștit că poate să câștige Liga Campionilor, dar și marea sa ambiție, Balonul de Aur. De aceea, Neymar se pare că este de acord să continue la Paris în următorii 5 ani.