Mircea Lucescu putea da ultima mare lovitură a carierei. Oficialii lui Beșiktaș s-au deplasat la București special pentru a-l convinge să accepte postul de antrenor principal.
S-au văzut refuzați, însă, motiv pentru care au decis să meargă pe mâna unui alt nume sonor din fotbalul european. Doar că discuțiile pe marginea subiectului nu au încetat. Presa turcă a oferit detalii din culisele negocierilor cu „Il Luce”.
La nivel declarativ, cel mai titrat tehnician român din ultimele decenii a invocat dorința de a prelua un club, nu în plin sezon competițional. Discuțiile ar fi, însă, mult mai complexe.
Potrivit Fotospor, acesta le-ar fi transmis bașkanilor că este singurul care poate redresa situația și ar fi avut o serie de solicitări ferme pentru a-și pune semnătura pe contract: un salariu pe măsură, plus garanția că va primi mână liberă în privința campaniei de transferuri a iernii.
Beșiktaș ocupă poziția a șasea, cu doar 29 de puncte în 18 etape. Lider este Fenerbahce, cu 47 de puncte, la egalitate cu Galatasaray, în timp ce Trabzonspor completează podiumul, cu 33 de puncte.
„Am urmărit meciurile. Echipa este într-o situație groaznică. Doar eu pot să vă salvez. Nimeni nu cunoaște campionatul din Turcia mai bine decât mine. Dacă aduceți un antrenor care nu cunoaște liga, lucrurile vor deveni și mai rele.
Voi lucra atât timp cât sănătatea îmi va permite, iar contractul va fi făcut în consecință. Știți sumele pe care le încasam în Turcia și Ucraina. Eu fac transferurile. Eu aleg jucătorii, eu îi aduc. Nimeni nu se poate amesteca în munca mea. Am făcut milioane din vânzările de fotbaliști când eram la Șahtior. Pot face asta și la Beșiktaș. Eu îmi aleg secunzii. Voi aduce atât turci, cât și străini”, le-ar fi spus Mircea Lucescu oficialilor echipei.
Ulterior, Beșiktaș l-a instalat oficial pe fostul selecționer al Portugaliei, Fernando Santos, cu misiunea clară de a salva sezonul. S-ar fi ajuns la această variantă întrucât bașkanii ar fi fost deranjați de abordarea lui „Il Luce”.
„După acest discurs, planul de a-l aduce pe antrenorul român a fost abandonat. Samet Aybaba i-a mulțumit, a plecat și nu l-a mai contactat pe Lucescu. A luat legătura cu Fernando Santos, cu care se afla deja în discuții, și a rezolvat problema”, a mai scris sursa citată.