Mircea Rednic e într-o situaţie încordată la UTA. „Bătrâna Doamnă” e pe locul 14 în Superligă, iar tot mai multe voci îi cer demisia „Puriului”.
Experimentatul antrenor principal al arădenilor l-a enervat şi pe impresarul Bogdan Apostu. Motivul principal al disputei dintre cei doi ar constituit de unele dintre afirmaţii pe care le-a făcut Rednic cu privire la atacantul Roger.
Tehnicianul în vârstă de 61 de ani l-a criticat pe Roger că nu a acceptat, în vară, să îşi prelungească acordul cu UTA şi a subliniat că acesta ales să plece în Arabia Saudită doar din motive financiare. Deranjat de această declaraţie, Bogdan Apostu a ţinut să lămurească problema.
Agentul de jucători îl acuză pe Rednic că dezinformează opinia publică şi a evidenţiat că Roger ar fi renunţat la mai multe salarii pentru a pleca de la UTA. În plus, Apostu susţine că Rednic ar fi fost cel care s-ar fi opus ca Roger să-şi continue aventura de la gruparea de pe arena „Francisc von Neumann”.
Roger mai avea contract cu UTA, dar singurul care nu a vrut ca el să rămână a fost Rednic. Băiatul avea de primit trei salarii și a renunțat la acești bani. A mers în Arabia Saudită, la fel și Batha. Am văzut că a declarat că s-a dus doar pentru bani…”, a declarat, vizibil deranjat, Apostu, pentru Digi Sport.
Fost jucător la UTA, Apostu transmite că are o relaţie foarte bună cu conducerea arădeană şi speră să colaboreze şi în continuare cu alb-roşiii la fel de eficient. Afirmă, pe de altă parte, că nu a putut să rămână tăcut după declaraţiile lui Rednic şi a dorit să le expună fanilor „Bătrânei Doamne” adevărul în privinţa plecării lui Roger.
M-a deranjat că a spus anumite minciuni despre jucătorii pe care îi reprezint. Trebuie să dezmint lucrul acesta. Nu e normal ca în anul 2023 să se mai întâmple lucruri de genul acesta și suporterul de rând să nu știe lucrurile acestea”, a adăugat Apostu.
În final, Apostu a precizat că Roger nu merită să fie apostrofat de fanii arădeni, iar opţiunea sa de a evolua în Arabia Saudită trebuie să fie înţeleasă.
Nu știu ce ar fi trebuit să facă, să se lase de fotbal sau cum? Și domnul Rednic a antrenat în Arabia Saudită, deci nu văd care este problema”, a tras concluzia Apostu.