Milionarul turc e așteptat la meciul cu Dinamo! Dezvăluiri de ultimă oră: „Dacă faci prostii, te aleargă lumea pe stradă”. La ce detalii se lucrează acum

20 01. 2024, 14:53

Petrolul e aproape să fie preluată de milionarul turc Serhan Cetinsaya. Omul de afaceri, fost membru în board-ul de conducere al lui Beșiktaș, e așteptat la partida cu Dinamo, din această seară (20:00, live pe playsport.ro).

Cetinsaya și echipa lui au asistat și la partide din cantonamentul Petrolului din Antalya. După cum playsport.ro a scris aici, părțile au ajuns la o înțelegere. Acum, discuțiile se poartă strict între avocați, pentru reglarea detaliilor formale. Cetinsaya are planuri mari la Ploiești. Vrea să ridice clubul la o dimensiune europeană pentru a-și susține o candidatură viitoare la președinția lui Beșiktaș.

Claudiu Tudor, actualul șef al Petrolului, a oferit ultimele informații de la negocierile dintre actuala conducere și partea turcă. Tudor spune că niciunul dintre cei implicați în actuala ierarhie nu va fi îndepărtat și că suporterii joacă un rol esențial în creionarea planului pentru viitorul imediat al PEtrolului.

„E posibil să vină și Hasan Cetinsaya la meciul cu Dinamo. N-am ascuns, am spus că suntem în negocieri. Încă se discută, nu e ușor să aduci pe cineva într-un club. Trebuie să fii atent la fiecare virgulă. Sunt lucruri de avocați, vedem în continuare cum vor decurge lucrurile. Toată lumea vrea ca lucrurile să fie foarte clare.

Se mai schimbă câte ceva de la o zi la alta. Sunt lucruri pe care nici nu le pot spune. Când ai o negociere cu cineva, nu poți să apari să spui lucruri interne. Clubul este deschis să aducă parteneri. Nu s-a pus problema să iasă cineva din schemă dacă va veni altcineva alături de noi. Indiferent cine ar veni, dacă se întâmplă de pe o zi pe alta, e foarte greu să preiei clubul.

Habar nu au ce se întâmplă, iar Petrolul e un club greu, cu suporteri. Noi trebuie să fim foarte atenți când aducem pe cineva. Te aleargă lumea pe stradă dacă faci prostii, greșeli. Trebuie să fii atent. Investitorii cu care discutăm sunt oameni care doresc să demonstreze în fotbal. Au posibilități și sper să ne ajute să creștem nivelul acestui club”, a spus Tudor la Digisport.