Despre transferul lui Ianis Hagi s-a tot vorbit în ultima perioadă de timp. După cum era de așteptat, au apărut zvonuri cu privire la suma imensă pregătită pentru mijlocașul român. Câte milioane au pus pe masă oficialii pentru transferul lui Ianis Hagi de la Rangers?
Ianis Hagi ar putea părăsi pe Rangers, după ce au apărut zvonuri că este dorit de mai multe cluburi. Românul a impresionat în acest sezon la Rangers și s-ar putea despărți de campioana Scoției în această vară. Printre echipele interesate de serviciile internaționalului român se numără și Lazio, dar și Sevilla. Ei bine, pentru că lupta pentru fiul regelui fotbalului românesc este extrem de strânsă, două dintre grupările care vor să semneze cu ”prințul” au mărit oferta. Totul, pentru a-l transfera de la Rangers. Este vorba chiar despre Lazio și Sevilla, după cum arată jurnaliștii de la Rangers News.
Tot scoțienii au spus că Rangers nu-l va lăsa pe Ianis Hagi la Jocurile Olimpice, însă Mirel Rădoi va insista până în ultima clipă pentru a-l avea la dispoziție pe unul dintre cei mai importanți jucători ai săi. În aceeași situație sunt și cei nouă jucători de la FCSB convocați în lotul inițial de 61 de fotbaliști anunțat de Mirel Rădoi. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a declarat răspicat că nu-i va lăsa la națională pe Andrei Vlad, Denis Haruț, Dragoș Nedelcu, Florinel Coman, Răzvan Oaidă, Olimpiu Moruțan, Darius Olaru, Octavian Popescu și Ovidiu Perianu.

Rangers a transmis că nu e dispusă să renunţe la Ianis Hagi pentru 10 milioane de euro, cât a fost propunerea iniţială. Tocmai de aceea, cluburile Lazio și Sevilla au revenit cu altă ofertă. Scoţienii susțin că acestea sunt gata să plătească 13 milioane de euro pentru a-şi asigura serviciile lui Ianis Hagi.
43 de meciuri a strâns Ianis la Rangers în acest sezon. De notat este că în 31 de partide a fost titular. Cu toate acestea, de multe ori s-a întâmplat ca românul să fie printre primii jucători înlocuiți. În cele 31 de meciuri jucate în Premiership pentru Rangers, Hagi Jr. a reuşit să marcheze de şase ori şi a bifat 10 pase decisive.
Fiul lui Gică Hagi evoluează la Rangers din vara trecută, când gruparea scoţiană i-a plătit lui Genk 3,5 milioane de euro pentru transfer. Conform publicației de specialitate transfermarkt.com, Ianis Hagi este cotat la 6 milioane de euro.