Mijlocașul pe care Gigi Becali vrea să-l aducă la FCSB a fost dat afară de CSU Craiova „fără nicio explicație”. „Nici dacă intra Messi în mine nu conta”
Eduard Florescu, mijlocașul ofensiv al echipei FC Botoșani, a vorbit într-un interviu recent despre experiența sa la Universitatea Craiova, exprimând regretul pentru transferul său din toamna anului 2022.
Florescu, în vârstă de 26 de ani, a jucat pentru un singur club mare din România, Universitatea Craiova, unde a rezistat doar patru luni. În acest timp, a jucat doar trei meciuri, două dintre ele în Cupa României, fără a marca vreun gol sau a oferi vreo pasă decisivă.
„Am fost la o echipă bună, care se luptă la titlu, dar pentru mine a fost o greșeală transferul, îl regret”, a declarat Florescu. El a adăugat că după plecarea lui Mirel Rădoi în decembrie 2022, conducerea clubului i-a transmis că nu se vor mai baza pe el, indiferent de cum se va pregăti. „După ce a plecat domnul Rădoi, nu mi s-a mai dat absolut nicio șansă, nu am avut dreptul să arăt ce pot, nu mi s-a dat dreptul să arăt cine sunt. Imediat după ce a plecat mister Mirel, am fost înlăturat fără nicio explicație!”, a declarat Florescu pentru gsp.ro.
Eduard Florescu: „Dacă rămânea Rădoi, cu siguranță era altceva”
Florescu a încercat să discute cu staff-ul tehnic, dorind să rămână până la finalul campionatului și să i se dea o șansă. „Dar mi-au spus că indiferent ce voi face și cum mă voi antrena, nu voi juca. Nu pot să zic cine mi-a transmis asta, contează că s-a întâmplat. Mi s-a spus că nu mai am nicio șansă, nici dacă intra Messi în mine nu mai jucam!”, a mai spus acesta.
Mijlocașul a subliniat că ceea ce s-a întâmplat la Craiova nu a depins de el. „Dacă rămânea Rădoi, cu siguranță era altceva, era altul drumul meu. Așa, mă simțeam ca un intrus în echipă, înțelesesem ce mă așteaptă și nu pot să stau undeva unde nu sunt dorit”.
În ciuda experienței neplăcute, Florescu a ținut să-i mulțumească lui Mirel Rădoi pentru șansa pe care i-a dat-o. De asemenea, a mulțumit și lui Iftime, care i-a oferit o mână de ajutor și astfel s-a întors la Botoșani iarna trecută. „Țin să-i mulțumesc domnului Mirel, el chiar mi-a dat o șansă. Și îi mulțumesc și domnului Iftime, dânsul mi-a întins o mână de ajutor și așa m-am întors la Botoșani iarna trecută” , a declarat mijlocașul celor de la FC Botoșani.
Cifrele lui Eduard Florescu:
SEZON ECHIPĂ M / G / A*
2018/’19 FC Botoşani 3 / 0 / 0
2019/’20 FC Botoşani 15 / 2 / 0
2020/’21 FC Botoşani 30 / 2 / 0
2021/’22 FC Botoşani 27 / 0 / 1
2022/’23 FC Botoşani 20 / 3 / 0
2022/’23 CSU Craiova 1 / 0 / 0
2023/’24 FC Botoşani 19 / 7 / 4
*Meciuri / Goluri / Assisturi în Liga 1
450.000 € e cota de piață a lui Florescu, potrivit portalului de specialitate Transfermarkt. A valorat cel mai mult în iunie 2022: 550.000 €.