Mihăilă, „bestia nera” pentru Elveția. Cu ce poreclă s-a ales jucătorul după „dubla” de la Lucerna

20 06. 2023, 18:01
Mihăilă, „bestia nera” pentru Elveția. Cu ce poreclă s-a ales jucătorul după „dubla” de la Lucerna

Mihăilă a fost „bestia nera” pentru Elveția și s-a ales cu o poreclă după „dubla” de la Lucerna.

România a prestat un meci slab la Lucerna, elvețienii reușind să facă aproape tot ce au vrut. Însă, Valentin Mihăilă s-a dovedit „îngerul” României, reușind să marcheze două goluri pe final de meci și să stabilească scorul final, 2-2.

Mihăilă, „bestia nera” pentru Elveția. Cu ce poreclă s-a ales jucătorul după „dubla” de la Lucerna

Jurnaliștii elvețieni de la Blick s-au declarat uluiți de evoluția lui Valentin Mihăilă, pe care l-au numit „joker”.

„Cu România a fost altfel decât cu Andorra. «Jokerul» Mihăilă a înscris în minutul 89 pentru 1-2, când Freuler a adormit. Apoi, jucătorii din Carpați ne-au «supt sângele». Iar noi i-am ajutat să o facă”, se arată într-un fragment din articol.

Valentin Mihăilă a fost trimis, în teren, în minutul 57, în locul lui Ianis Hagi.

Valentin Mihăilă, un car de nervi după Elveția – România 2-2

La finalul meciului, Valentin Mihăilă a avut un mesaj „acid” pentru contestatarii naționalei.

„Am jucat destul de slab, dar știm că Elveția este o echipă bună. Probabil că, în a doua repriză, s-au mai relaxat puțin. Vreau să le dau un semn. Suntem o echipă mică, dar aveți încredere în noi că alții nu aveți.

Toți vrem să ne calficăm la EURO. Am auzit critici că ne-am bucurat la golul anulat. Ce ați vrea să facem?

Mi-a spus (n.r. Edi Iordănescu) să intru și să iau acțiuni individuale și să am încredere că pot marca.

Am jucat slab în prima repriză, dar, până la urmă, aveți încredere în noi. Nu trebuie să ne criticați.

Românii în general (n.r. sunt negativiști). Suntem fericiți și vom vedea ce se va întampla in toamnă”, a declarat Valentin Mihăilă, pentru Prima TV.