Mihai Stoica se folosește de orice ocazie care i se ivește pentru a intra în contre cu rivalii tradiționali ai echipei sale. De această dată, managerul general de la FCSB a încercat să îi ironizeze pe rapidiști după inaugurarea noului stadion din Giulești.
În stilul său caracteristic, Stoica și-a continuat „războiul” pe care îl are de mai mulți ani cu galeria Rapidului. El le-a transmis fanilor și, probabil, în special liderului Peluzei Nord, Liviu Ungurean, cunoscut și sub apelativul de „Bocciu”, că ar fi trebuit să îl cheme și pe el la acest eveniment, doar pentru „a exersa” și înjurăturile în vederea meciurilor oficiale.
Sunt dezamăgit de un singur lucru, că n-am fost invitat la inaugurarea stadionului Giuleşti. Sunt dezamăgit că în mod normal trebuie să exerseze şi înjurăturile, aşa, pe cine să exerseze?”, a spus Mihai Stoica potrivit Telekom Sport.
La acest eveniment istoric au participat personalități marcante din istoria Rapidului. Dar și a Politehnicii Timișoara, echipă invitată în baza relației foarte bune care există între galeriile celor două echipe de tradiție ale României.
Toată lumea a fost de acord că inaugurarea noului stadion Rapid a fost un succes din punct de vedere organizatoric. Jucătorii, membrii staff-ului și oamenii din conducerea clubului alb-vișiniu sunt încântați de modul în care a fost proiectată noua arenă și sunt convinși că presiunea pe adversari va fi una infernală datorită apropierii tribunelor de gazon și a acusticii foarte bune.
A fost o bucurie mai ales pentru fani, că se bucură de noua casă, de fapt de casa renovată. A fost ceva unic și pentru mine, bine că am câștigat. Îmi place stadionul, acustica este bună. Va fi presiune mare, asta ne responsabilizează și pe noi. La penalty, era normal să bată Săpunaru. Speram să dea el primul gol, dar a avut ghinion.
Am avut și 5 juniori de la Academie, am vrut să îi bag să vadă și ei cum e atmosfera, să fie mai motivați, să muncească, să devină titulari. Eu sper să construiesc ceva la echipa asta, vreau să am rezultate”, a spus Adrian Mutu la Digi Sport la finalul evenimentului.
FOTO & VIDEO. Inaugurarea stadionului Rapid. Imagini spectaculoase și reacții de la eveniment