Mihai Stoica nu ratează nicio ocazie pentru a ataca echipa CSA Steaua. Rivalitatea dintre FCSB și „militari” l-a determinat pe managerul general al echipei din Liga 1 să protesteze.
În Liga 2, pentru primele două poziții care asigură promovarea directă, se luptă Petrolul Ploiești, U Cluj și FC Hermannstadt. Însă, CSA Steaua nu se poate înscrie în lupta pentru promovare potrivit regulilor din Liga 1.
Situația CSA Steaua a fost ironizată de către Mihai Stoica. Managerul FCSB a ținut să sublinieze faptul că protestează împotriva echipelor „bugetate”, făcând bineînțeles referire la „militari”. Însă, MM a analizat situația echipelor care se luptă pentru promovare:
Am o formă de protest tacit, nu mă uit la meciurile bugetarilor. Mă uitam pe aplicaţii să văd rezultatele, dar se poate întâmpla absolut orice pentru că Petrolul fără Diarra are probleme, chiar dacă are puncte mai multe decât Sibiu şi U Cluj.
Chiar şi Petrolul care a condus de o manieră categorică ediţia asta de campionat poată să ajungă să joace cu Dinamo. Dinamo încă nu ştie cu cine joacă”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.
Manchester City a condus în returul cu Real Madrid, scor 1-0, dar „galacticii” au înscris în minutele 90 și 90+1, astfel că duelul a intrat în prelungiri. Karim Benzema a marcat golul decisiv în minutul 95, dintr-o lovitură de la 11 metri. Real Madrid s-a impus astfel cu 6-5 la general și s-a calificat în finala UEFA Champions League din acest sezon.
Oficialul de la FCSB, MM Stoica, a reacționat în timpul partidei pe pagina sa de Facebook. Stoica este de părere că Manchester City a suferit o eliminare mai dramatică decât a pățit FCSB în Cupa UEFA, pe 27 aprilie 2006, contra lui Middlesbrough. Britanicii s-au impus atunci cu 4-2 în returul semifinalelor, după ce bucureștenii au condus cu 2-0. Macarone a marcat golul decisiv în minutul 89, iar Middlesbrough s-a calificat în finală.
Să n-ai un șut pe poartă 90 minute, să rateze City golul de 2-0 și să dea senzația că se joacă până se termină, iar în 3 minute să dai 2 goluri și să fii aproape și de al 3 lea…ori hipnoză, ori noroc chior. Să le dea cupa, oricum e făcută pentru ei.
Mai nasol decât noi la Boro.
E prima finală de UCL căreia îi voi zice PASS. Prefer un serial islandez pe care l-am mai văzut acum o lună. Polițist”, a scris Stoica, pe pagina sa de Facebook.