Mihai Stoica l-a contrazis de mai multe ori pe Gigi Becali în acest sezon. Președintele CA al FCSB și-a păstrat obiceiul și la începutul acestui an și a spus în direct la televiziune cât costă, cu adevărat, Darius Olaru. Suma este cu două milioane de euro mai mică decât cea comunicată de omul de afaceri din Pipera.
Darius Olaru are șanse mari să plece de la FCSB în această iarnă. Trimișii de la Monza l-au urmărit în mai multe meciuri din finalul anului trecut și au transmis că sunt gata să înainteze o ofertă, așa cum au transmis în premieră jurnaliștii playsport.ro. Gigi Becali susține că nu a fost de acord cu cinci milioane de euro și le-ar fi cerut italienilor șapte milioane. Anderlecht este alt club interesat de Darius Olaru. Gent ar fi vrut să facă o ofertă, dar jurnaliștii din Belgia spun că oficialii acestei grupări s-ar fi răzgândit pentru că șapte milioane de euro li s-a părut că este o sumă peste puterile lor.
Mihai Stoica îl contrazice pe Gigi Becali pe marginea acestui subiect. Și nu este prima oară când își contrează șeful. Președintele CA al FCSB susține că mijlocașul costă cinci milioane de euro. Iar suma nu este negociabilă pentru că este trecută în contractul jucătorului.
„Are aceeași clauză de reziliere ca Florinel Coman”, a afirmat Mihai Stoica.
Darius Olaru a fost cumpărat cu 600.000 de euro de la Gaz Metan Mediaș și are cel mai bun sezon al carierei, cu 10 goluri marcate și două pase decisive în 21 de partide.
Sunt șanse mari ca Siyabonga Ngezana să fie jucătorul de la FCSB care va fi vândut în această iarnă cu cea mai mare sumă. Africafootunited.com susține că fundașul central ar putea pleca în Franța, la Lorient, pe șapte milioane de euro. Jurnaliștii din Africa de Sud știu foarte bine cum decurg negocierile pentru că au „fir direct” cu Kaizer Chiefs, clubul de unde fundașul a fost cumpărat cu 600.000 de euro și care și-a păstrat și 10% din viitorul transfer. Africanii știu exact cât au de primit: 700.000 de euro.