Dan Șucu a acuzat FCSB de încălcarea constantă a regulamentului și a declanșat astfel un război în adevăratul sens al cuvântului. Stă mărturie atacul lansat, în replică, de Mihai Stoica.
Finanțatorul Rapidului a susținut că rivalii apelează la practici nesportive pentru a-și intimida adversarii, cu referire la Hermannstadt și Poli Iași, care ajunseseră la înțelegeri pentru transferurile lui Baba Alhassan și Luis Phelipe chiar înaintea meciurilor directe. Nici Marius Ștefănescu de la Sepsi nu a scăpat „neșifonat” pentru că a lipsit a treia oară la rând din duelurile cu FCSB.
Managerul roș-albaștrilor a amintit că giuleștenii au purtat la rândul lor tratative pentru Alhassan în acea perioadă – lucru confirmat de Dani Coman – , dar și că Andrei Borza a fost transferat chiar înaintea meciului cu Farul.
Potrivit spuselor sale, Dan Șucu „se autoincriminează” prin acuzațiile referitoare la Ștefănescu, în condițiile în care a anunțat că și-a manifestat interesul pentru Louis Munteanu, demarând discuțiile cu Fiorentina. Cu atât mai mult cu cât Rapid îi va mai înfrunta o dată pe „marinari” în actuala stagiune.
Precedenta a avut loc în prima etapă a playoff-ului și s-a încheiat cu eșecul alb-vișiniilor, scor 1-2, ambele reușite ale adversarilor fiind marcate chiar de atacantul de 21 de ani.
„Aveam o părere bună despre Dan Șucu. Mie nu mi-a venit să cred că a putut să spună asemenea chestii care îl incriminează. Să te autoincriminezi la nivelul ăsta mi se pare șocant. Să spună că noi încălcăm regulamentul? Am discutat cu Baba Alhasssan și am să citesc o singură declarație.
Declarația lui Dani Coman spune așa: ‘Nu am mai discutat pe această temă, a transferului lui Alhassan. Orice discuție o vom purta după meciul de mâine, pentru că trebuie să ne concentrăm pe această partidă. Sunt discuții cu ambele echipe, atât FCSB cât și Rapid, că asta e realitatea. Dar nu s-a mai vorbit nimic’. Apoi, încă o declarație a lui Daniel Niculae. Care spune așa: ‘Ce-am mai putea discuta de Baba Alhassan? Înțeleg că a semnat cu FCSB! Așa a ales, nu este nicio problemă. E un jucător bun, care considerăm că poate juca la orice echipă de la noi fără probleme. Noi am oferit atât cât am considerat că merită’.
Fix înaintea meciului, Rapid l-a transferat pe Borza. Și spun exact când s-a întâmplat. Cum să spui că face cineva ceva când și tu ai făcut la fel? Tot înainte de meci a fost! N-are nicio legătură meciul, habar n-avea Gigi că e înainte de meci. Pur și simplu a vrut să îl ia pe Baba Alhassan pentru că îl voia Rapidul. Nu noi am solicitat ca Alhassan și Phelipe să nu joace contra noastră. Dar este logic! Nu e logic să ferești un jucător care a semnat cu o echipă? De ce să joace împotriva echipei respective? Uite, Rapid a avut alte idei. L-a lăsat pe Micovschi să joace în acel 4-1 cu UTA. Noi nu-l lăsăm pe Musi să joace împotriva intereselor lui.
Acuzația legată de Ștefănescu e foarte gravă. Tot Șucu a spus că Nistor a vrut să rateze penalty (n.r – contra lui FCSB). Stai puțin, și Ștefan a luat galben și n-a jucat cu noi, nu numai Ștefănescu. Stai puțin, și Dussaut știa că dacă ia galben nu joacă cu echipa de pe locul 2, că nu știa atunci cine va fi pe locul 2. Și Grigoryan știa că nu va juca și a luat roșu. Chestiile astea se întâmplă. Oare Olaru nu a vrut să joace cu Viking Stavanger? E o chestie foarte gravă. Eu cred că cineva ar trebui să acționeze. Mă refer la clubul Sepsi și la Ștefănescu. Sunt niște atacuri direcționate. Eu cred că sunt doar pentru că noi am câștigat contra lui Sepsi. Dacă nu câștigam, nu cred că era nicio problemă.
Șucu a dat iar cu bâta în baltă rău de tot (n.r. cu declarația despre interesul Rapidului față de Louis Munteanu). Ei mai au un meci cu Farul. Meciul ăla s-ar putea să aibă alte dimensiuni față de meciul ăsta”, a răbufnit Mihai Stoica, la Orange Sport.