Edi Iordănescu a reușit să califice România la Campionatul European din Germania, o performanță care a surprins pe mulți, având în vedere că nu erau multe voci care să îi acorde șanse la începutul preliminariilor.
Mihai Pintilii, în vârstă de 39 de ani, a fost abordat de Edi Iordănescu pentru a ocupa poziția de antrenor secund. Cu toate acestea, Pintilii, care este „secundul” la FCSB, a ales să refuze oferta. Fostul jucător de la FCSB l-a descris pe selecționer: „Un antrenor bun, ai ce să înveți de la el. Vorbește foarte mult, îți explică foarte mult, îți dă totul pe tavă, trebuie doar să faci. Nu cred că există greșeală la el.”
Decizia lui Pintilii a fost influențată de MM Stoica, care l-a convins să rămână la FCSB pentru a încerca să câștige titlul alături de echipa patronată de Gigi Becali. Pintilii nu regretă că a ales să nu se alăture lui Edi Iordănescu, menționând că: „Am fost sunat și mi-a propus să vin în staff-ul lui la echipa națională. A fost o discuție amicală și scurtă. I-am spus că trebuie să am o discuție cu MM, pentru că e ca un tată pentru mine și după mai vedem.
I-am spus că nu am licență, el voia să mă pună lângă el pe bancă, să fiu secund. N-aveam cum… Da! Și e părerea mea și mi-o mențin. Chiar dacă supăr pe cineva, la unii se poate, la alții nu se poate. Și cred că peste tot e așa…
Da! Nu știu ce să zic și nu vreau să intru în polemică… Eu n-am zis că nu o fac, o fac. Am Școala de antrenori în Moldova, am Licența B, acum îmi iau Licența A în juma de an. Fac lucrurile normal”, a spus Mihai Pintilii, potrivit GSP.
În ceea ce privește viitorul Campionat European, naționala României își va afla adversarii sâmbătă. În urma rezultatelor obținute în preliminarii, echipele participante au fost împărțite în patru urne valorice. Germania, gazda competiției, va ocupa prima poziție în grupa A, în timp ce ultimele trei echipe care vor obține biletele pentru EURO, în urma playoff-ului din martie 2024, vor fi în urna a patra.
EURO 2024 se va desfășura pe zece stadioane din Germania și va începe la 14 iunie 2024.