FCSB este campioană de toamnă după ce a terminat turul sezonului regulat pe primul loc în Superliga, cu 31 de puncte, podiumul fiind completat de CFR Cluj (30 de puncte) și Rapid (29 de puncte). Roș-albaștrii au avut mari emoții legate de poziția din clasament după eșecul din derbyul cu giuleștenii, scor 1-2, dar au avut șansă pentru că CFR a pierdut luni meciul de la Sibiu, cu Hermannstadt, scor 0-1.
După încleștarea de duminică, de pe Arena Națională, Gigi Becali (65 de ani) și-a asumat întreaga vină a înfrângerii, a doua a celor de la FCSB din acest sezon. Despre imixtiunea milionarului din Pipera asupra echipei a vorbit și Mihai Pintilii (38 de ani), antrenorul de facto al echipei.
Chestionat și dacă i se pare că cei de la Federația Română de Fotbal au ceva cu FCSB, ”Pinti” a replicat sec: ”Nu știu dacă are cu FCSB sau cu nea Gigi, probabil. Declarațiile lui… Nu-l înghit, nu le convine. Ăsta e el de atâția ani de zile. Pot să bag și mâna în foc, e greu să schimbi un om când face asta de ani de zile. Să vin eu: «Domne…». «Cine ești tu? Ce treabă ai tu?». Sau să-i zică Burleanu. Nu-l schimbă nimic”, a spus Pintilii, la Prietenii lui Ovidiu.
Pintilii, care este înscris la cursul pentru Licența A, în Republica Moldova și care va avea scadența în vara lui 2024, când va și susține examenul după care va putea deveni ”secund” cu acte, a vorbit despre problema antrenorilor din România, dar a atins subtil și subiectul Becali.
„Sunt convins că dacă nu eram la Steaua, la FCSB, fără carnet și eram un antrenor cu acte în regulă, nici Prepeliță, nici Ilie Poenaru, nici Croitoru nu aveau nicio problemă. Ei au pătimit din cauza asta pentru că m-au luat pe mine ca model. Au dat exemple”, a mai spus Pintilii.
Giuleștenii s-au impus, în deplasare, pe Arena Națională, cu 2-1, după un meci în care liderul la zi din Superliga a evoluat extrem de slab. ”Șumi” nu s-a sfiit să spună lucrurilor pe nume și să explice, cu subiect și predicat, de ce trupa lui Elias Charalambous și a lui Mihai Pintilii a evoluat dezamăgitor în fața celor peste 40.000 de spectatori.
”Urmăresc toate meciurile din România, când am timpul necesar. Am văzut și FCSB cu Rapid. Am remarcat greșeli inadmisibile la FCSB. Nu vreau să pun în umbră jocul celor de la Rapid, dar eu n-am văzut FCSB-ul așa de slab de mult timp.
Într-o cădere vizibilă Olaru. Șut, la fel, este la jumătate față de ce era acum două luni. Radunovic, foarte multe mingii pierdute. Pe Radunovic nu l-am văzut așa. Să nu poate să dea o centrare. De fundașii centrali nu pot să vorbesc. Fac niște gafe extraordinare. Dacă FCSB va pierde titlul anul acesta, îl va pierde din cauza axului central.
De la Compagno mă așteptam la mai mult, toate preluările le-a greșit. A fost dominat de Săpunaru. Pantea, într-o scădere inimaginabilă. Cel mai periculos a fost Florinel Coman, care a revenit după o accidentare și a încercat să facă ceva, restul jucătorilor mediocri. Nu știu ce se întâmplă în interior. Mi se părea o echipă blazată, fără să treacă peste un anumit nivel”, a spus Șumudică la Digi Sport.