Se retrage Tamaș din fotbal? Ce spune președintele Concordiei Chiajna.
Gabi Tamaș nu a evoluat în ultima partidă a Concordiei Chiajna din liga secundă, cu Gloria Buzău, deși a fost titular incontestabil în această stagiune. Adevăratul motiv pentru care fotbalistul nu a jucat cu buzoienii îl reprezintă faptul că acesta a fost exclus din lot pe o perioadă limitată, o informație oferită în exclusivitate de Playsport.
Se pare că motivul scandalului de la Concordia este acela că Tamaș a venit beat la antrenamentul de dinaintea meciului cu Buzău.
Potrivit GSP, cel care ar fi cerut să intre în această pauză este chiar Gabi Tamaș, care i-ar fi anunțat pe șefii Concordiei că se retrage din fotbal: „Mi-e rușine să mai vin beat la antrenamente”.
Cristian Tănase, președintele Concordiei Chiajna, a confirmat că există posibilitatea ca Gabi Tamaș să se fi retras definitiv din fotbal.
„Gabi a cerut să fie liber câteva zile în care să se gândească la ceea ce vrea să facă mai departe. Numai de el depinde dacă va mai juca fotbal. Are niște probleme personale, are și niște planuri de business. Mie mi le-a povestit, dar nu aș vrea să le spun eu, e corect să îl întrebați direct pe el.
(n.r. v-a spus că se lasă fiindcă îi e rușine să mai vină beat la antrenamente?) Nu, nu mi-a zis așa ceva. Gabi mai bea un pahar cu vin, două, trei beri, asta e ceva ce nu mai e un secret. Dar să știți că nu e singurul! Discutați doar despre el, dar nu e singurul!
Gabi, și dacă mai bea, tot este în continuare un fotbalist foarte bun pentru nivelul acesta! Ne-ar fi util în continuare, dar v-am zis, el decide dacă mai joacă. Tamaș a fost totuși la un nivel…
Gabi are o vârstă, mi se pare corect să-l lăsăm să hotărască dacă va mai juca sau nu. El, numai de când e la Chiajna, ne-a mai zis de vreo șapte ori că se lasă de fotbal. Să vedem ce vrea să facă”, a declarat Cristian Tănase, potrivit sursei citate.