„Mi-am dat seama de problemele lui după 4-5 luni”. Pasiunea care l-a îngropat pe fotbalistul bănuit că juca la pariuri pe meciurile echipelor sale

George Drafta 09.03.2023, 11:01

Cosmin Achim traversează un moment dificil al carierei sale după ce fundaşul s-a trezit în mijlocul unui scandal imens în urma unor dezvăluiri făcute chiar de fosta sa parteneră.

Ea este cea care a apărut în media şi a relatat detalii legate de viciul pe care îl are jucătorul de 27 de ani. Daniela Tatara a dezvăluit şi cum au ajuns cei doi să interacţioneze şi să înceapă o frumoasă poveste de iubire.

Cosmin Achim a câştigat două trofee cu FC Voluntari
Cosmin Achim a câştigat două trofee cu FC Voluntari

„Ne-am cunoscut prin rețelele de socializare. El mi-a scris acum 4 ani de zile, dar nu dau atenție acestor lucruri pe rețelele de socializare, pentru că nu ai de unde să știi cu cine vorbești. Ne-am cunoscut, apoi după o lună și jumătate am venit în România. Așa am început o relație oficială, o chestie asumată și în mediul online.

El este un băiat cu bun-simț, m-a respectat. Eu veneam în general o dată pe lună în România. Veneam mai des când aveam afacerea cu transporturi. Am vândut firma de transport și mi-am reluat naveta cu avionul în România”, s-a destăinuit femeia pentru Gsp.

Patimă greu de oprit

Daniela îşi aduce aminte că la scurt timp după ce au devenit un cuplu, ea a aflat despre vizitele tot mai dese ale lui Achim în sălile de jocuri de noroc. Uneori l-a însoţit chiar şi ea acolo.

„Cred că mi-am dat seama de problemele lui la 4-5 luni de când ne-am cunoscut. Nu eram în permanență cu el și le-am descoperit treptat, din cauza problemelor care s-au creat am intrat în cercul lui de prieteni și așa am ajuns să îl cunosc cu adevărat, să îi știu viciile, am descoperit dependența lui de jocurile de noroc.

Eu nu am făcut parte din aceste cercuri de oameni și nu știam cum reacționează un om care are aceste probleme. Am încercat să merg cu el la psiholog, dar, din păcate, nu am reușit. Când am fost la Barcelona în fiecare seară îmi spunea să mergem la cazinou. Și eu am intrat, dar pentru a mă distra. El mă atrăgea mereu în locul acela și am început să am dubii”, a detaliat fosta iubită a fundaşului.

Datorii de nerecuperat

Aceasta l-a ajutat cu bani pe fotbalistul format la Şcoala de fotbal Gică Popescu şi Academia Hagi.

Achim s-a despărţit recent de Petrolul după ce în iarnă şi-a reziliat acordul cu FC Voluntari
Achim s-a despărţit recent de Petrolul după ce în iarnă şi-a reziliat acordul cu FC Voluntari

„Nu juca sume foarte mari, 500-1.000 de euro. Jucam împreună. Blackjack, ruletă. De atunci mi-am dat seama de dependența lui. După 5-6 luni mi-a cerut cam 2.000-3.000 de euro. Spunea că are datorii către colegi, prieteni. El avea probleme astea de foarte mulți ani, nu de când m-a cunoscut.

«Luna această o să încasez salariu și mi-ar mai trebui 2.000-3.000, apoi la următorul salariu îți restitui banii», așa îmi spunea. Normal că nu i-am mai văzut.  Eu nu am pus accentul pe bani, am pus accentul pe viitorul și viața lui. Chiar dacă banii sunt greu de recuperat, în situația în care este el astăzi. Noi am stabilit o sumă de comun acord, 50.000 de euro. Eu nu am stat să calculez, am stabilit de comun acord la această sumă”, a încheiat Daniela.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622