„Mi-a spus mie o păsărică. O vrea pe Sepsi în play-off.” Adrian Mititelu, atac direct: un oficial important al FRF a fost direct acuzat

01 03. 2023, 19:13

Adrian Mititelu așteaptă cu mare interes verdictul final în „cazul Sepsi”. Finanțatorul FCU Craiova este convins că regulamentul este de partea lui și că decizia la recurs nu poate fi decât rejucarea partidei. Totuși, omul de afaceri avansează și ideea unei „conspirații” dinspre Federație.

Adrian Mititelu iese la atac. „Vrea să ajungă Sepsi în play-off”

Prima comisie federală a acordat meciul celor de la Sepsi, cu scorul de 3 la 0, după ce partida a fost suspendată din cauza scandărilor xenofobe ale fanilor olteni. Cu toate acestea, Adrian Mititelu consideră că decizia a fost neregulamentară și va fi întoarsă la recurs. În caz contrar, echipa lui se va adresa la TAS. În plus, omul de afaceri arată cu degetul către Gabriel Bodescu, omul de încredere al lui Răzvan Burleanu, la FRF.

Cum să pierd meciul când nu am nicio vină? A, dai 3 la 0 pentru că vrea Bodescu pe Sepsi în play-off. Așa am auzit de la o păsărică, că asta se dorește. Bodescu este interesat de ascensiunea lui Sepsi. Eu spun că cel mai corect este să se rejoace meciul, fără spectatori. Așteptam acest lucru și de la domnul Dioszegy. Dacă ești corect, ieși și spune că ești de acord cu acest lucru. Putem juca joi, nu e problemă, să se decidă pe teren tot. Să meargă în play-off cine e mai bun.

Mă uitam în Franța, la meciul de anul trecut de la Lyon cu Marseille. A fost lovit Payet cu o sticlă și care a fost decizia? Meci rejucat fără fani, deși gazdele erau de vină, a declarat Mititelu, la Fanatik

Un fost adversar al lui Mititelu va judeca procesul cu Sepsi

Adrian Mititelu speră să aibă câștig de cauză la recurs, dar în comisia care va analiza speța se află și un personaj de care nu îl leagă amintiri tocmai plăcute. În 2017, Doru Trăilă se număra printre avocații care reprezentau Federația Română de Fotbal în vestitul proces privind dezafilierea Universității Craiova, vechiul club patronat de Adrian Mititelu. Deși acesta din urmă considera decizia abuzivă și pretindea despăgubiri de peste două sute de milioane de euro, invocând clauzele de reziliere ale jucătorilor pe care i-a pierdut, forul condus de Răzvan Burleanu a avut câștig de cauză.

Potrivit gsp.ro, Trăilă se numără acum printre membrii Comisiei de Recurs, care va trebui să tranșeze disputa juridică dintre Sepsi și FC U Craiova. Comisia de Disciplină le acordase victoria covăsnenilor, scor 3-0, la masa verde, dar oltenii au contestat decizia, în speranța că va reuși să obțină rejucarea meciului. Verdictul va fi dat în cursul zilei de joi, 2 martie 2023.