Messi, încă un scandal la națională în meciul uriaș cu Brazilia: „Ai grijă ce spui”. De ce l-a luat de după gât pe Rodrygo

22 11. 2023, 16:38
Messi, încă un scandal la națională în meciul uriaș cu Brazilia

Messi a avut parte de încă un scandal la națională în meciul uriaș cu Brazilia.

Partida Brazilia – Argentina, 0-1, din preliminariile sud-americane pentru Cupa Mondială din 2026, a început cu 30 de minute întârziere, după ce jucătorii oaspeților au părăsit terenul, din cauza incidentelor violente care au avut loc, în tribune, între suporteri și forțele de ordine.

Messi, încă un scandal la națională în meciul uriaș cu Brazilia

Pe drumul către vestiare, Leo Messi a avut un conflict cu Rodrygo. Căpitanul Argentinei l-a luat de ceafă pe jucătorul lui Real Madrid, în timp ce îi transmitea ceva, apoi i-a dat o palmă ușoară. Rodrygo a reacționat, la rândul său, și l-a împins pe Messi, între cei doi izbucnind un scandal în toată regula.

Potrivit presei din Argentina, totul a pornit de la un dialog aprins între Rodrygo și argentinianul Rodrigo De Paul. Văzând incidentul, Leo Messi a intervenit peste cei doi, moment în care Rodrygo i-a transmis „lașilor” câștigătorului Balonului de Aur. Ulterior, Messi i-a replicat: „Suntem campioni mondial. Cum adică suntem lași? Ai grijă ce spui”. Și, de aici, disputa a degenerat.

„Ne-a afectat pentru că am văzut că oamenii erau loviți. Unii dintre jucători aveau familiile în acea zonă. Și ne-am amintit de ce s-a întâmplat la Copa Libertadores, când poliția a lovit fanii cu bastoanele.

S-ar fi putut întâmpla o tragedie. Așa că, pentru a calma spiritele, am decis să intrăm la vestiare și ne-am interesat cum se simt familiile noastre și ceilalți oameni. Era o modalitate de a liniști lucrurile. Am văzut cum erau loviți oamenii… ”, a spus Messi, după meci, potrivit Marca.

Messi, incident violent și în meciul cu Uruguay

Recent, Messi a mai fost protagonistul unui incident violent. Concret, în timpul partidei Argentina – Uruguay, 0-2, Messi l-a lovit pe Mathias Oliveira, fundașul lui Napoli, după ce a avut un conflict cu același Rodrigo De Paul.