Meseriile pe care le au aceste două concurente de la „Insula de 1 milion”! Tu îți dai seama care e șoferiță de TIR?

Catinca Giosanu 07.03.2024, 11:41

O șoferiță de tir va încerca să impresioneze la „Insula de 1 milion”, cel mai așteptat adventure reality al momentului, prezentat de Cosmin Cernat. Tânăra va trebui să facă față unor situații dificile, pe o insulă izolată din Republica Dominicană, pentru a pune mâna pe premiul cel mare.

“Insula de 1 milion” se pregătește să uimească publicul

La experimentul social televizat, șoferița de tir se va duela cu alți concurenți care au meserii cu totul diferite. Printre participanți se numără un tâmplar și un pensionar. Pe toți îi unește însă dorința de a-și îndeplini un vis.

Potrivit unui comunicat, cei 50 de concurenți au ajuns deja în Republica Dominicană, acolo unde vor fi supuși unor probe în cadrul cărora își vor testa rezistența fizică și psihică.

Concurenții au ajuns deja în Republica Dominicană, locul paradisiac unde, în curând, cu toții vor trece printr-o serie de încercări ce le vor testa abilitățile sociale și reziliența, dar pentru toți dorul de acasă și izolarea vor fi cele mai dure provocări.

”Au lăsat în urmă familiile, prietenii, confortul cu care erau obișnuiți. Îi așteaptă capriciile naturii, izolarea totală de orice urmă de civilizație, lipsa regulilor sociale. Adaptarea la noile condiții vitrege, stabilirea alianțelor, asigurarea unui minimum de confort le vor da serioase bătăi de cap celor 50 de competitori.”, se arată în comunicatul remis de către cei de la Kanal D.

Cine este și cum arată șoferița de tir care s-a înscris la ”Insula de 1 milion”

Georgiana Moisa are 28 de ani și lucrează ca șofer de tir. Ea a ales să se înscrie  la emisiunea pe care Cosmin Cernat o va prezenta la Kanal D pentru că vrea să se bucure de o experiență nouă. Tânăra provine din Arad, dar locuiește de mai mulți ani în Germania. Primul job l-a avut la vârta la care adolescenții își fac buletinul, iar de când este șofer de tir, pe lângă orele de condus ajută și la încărcarea și descărcarea mărfii, lucru care o ajută să rămână într-o formă fizică de invidiat.

Concurenta de la ”Insula de 1 milion” a declarat că nu o sperie nimic. Ea își dorește să își deschidă propria firmă de transport marfă și visează să reușească să facă acest lucru cât mai curând posibil.

Cu ce se ocupă cealaltă concurentă de la experimentul social

Cealaltă concurentă din imagine s-a înscris la “Insula de 1 milion” în primul rand pentru a-i demonstra băiatului ei orice se poate realiza și că nimic nu este imposibil dacă există voință. Ea se numește Renata și are 31 de ani.

Șatena locuiește în Târgu Mureș și este pasionată de sport. Cu toate acestea, a ales un alt domeniu de activitate. Ea este cosmeticiană și își dorește să iasă câștigătoare la show-ul din Republica Dominicană, pentru a o ajuta pe bunica sa cu cele necesare, astfel încât bătrâna să-și ducă traiul lipsită de griji.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622