Mesajul lui Ovidiu Burcă înaintea confruntării cu fosta sa echipă: „Simt asta pe teren, dar şi pe stradă”

George Drafta 26.10.2022, 14:37
Mesajul lui Ovidiu Burcă înaintea confruntării cu fosta sa echipă: „Simt asta pe teren, dar şi pe stradă”

Dinamo va deschide joi etapa a 12-a a Ligii 2 cu un meci împotriva nou-promovatei CSM Slatina.

Oltenii sunt una dintre revelaţiile acestei stagiuni, aflându-se la un singur punct de locurile de play-off, pe poziţia a 7-a. CSM Slatina a ajuns în eşalonul secund în vară avându-l pe bancă pe Ovidiu Burcă. Tânărul antrenor s-a despărţit însă de gruparea slătineană pentru a o pregăti pe Dinamo. Iar acum fotbaliştii pe care îi pregăteşte au 3 victorii în ultimele 4 meciuri de campionat.

„CSM Slatina poate e o surpriză pentru cei care nu cunosc ce se întâmplă acolo, dar pentru mine nu este. Unii dintre jucătorii care au fost la ei pe banca de rezerve la ultimele meciuri cred că ar face faţă şi la noi, la Dinamo. Aşa că ne aşteaptă un meci complicat. Suntem pe un drum bun în ultimul timp şi ne dorim foarte mult să continuăm pe aceeaşi linie, cu aceeaşi concentrare şi intensitate.

Meciul are o încărcătură specială pentru că în cazul unei victorii ne vom apropia foarte mult de obiectivul propus. Ultimele rezultate au readus optimismul suporterilor noştri. Simt asta pe teren, dar şi pe stradă în interacţiunea cu oamenii. Ăştia puţini care am mai rămas pe aici cred că o vom scoate la capăt. În momentele fericite toată lumea îţi e alături, dar cele care contează cu adevărat în viaţă sunt cele grele”, a declarat tehnicianul „câinilor” înaintea jocului din runda cu numărul 12.

Lazăr şi-a aflat „sentinţa”

Vali Lazăr nu va mai reveni în prima echipă a câinilor, cel puţin cât timp Ovidiu Burcă este antrenor în Ştefan cel Mare. Decizia luată în privinţa mijlocaşului la începutul lunii nu s-a mai schimbat.

„Eu i-am transmis lui Vali Lazăr încă de acum 3-4 săptămâni că din punct de vedere sportiv nu mă mai bazez pe el. Rămâne să găsească o soluţie cei din conducere. Eu nu dau jucători afară, nu reziliez contracte. Eu nu am nicio listă neagră, doar nişte principii şi valori de la care nu mă abat. Jucătorii ştiu foarte bine care sunt”, a fost tranşant tehnicianul roş-albilor.

Dinamo are 3 victorii în ultimele 4 meicuri de Liga 2
Dinamo are 3 victorii în ultimele 4 meciuri de Liga 2

Acesta lămureşte şi zvonurile din ultima vreme privind situaţia financiară de la gruparea de ligă secundă.

„Cred că niciun jucător care a venit anul ăsta la Dinamo nu a avut aşteptări extraordinare din punct de vedere financiar. Pentru că altele au fost motivele din spatele deciziei de a veni la Dinamo. Aşa că nu e cineva care să se plângă la momentul ăsta.

Sunt anumite probleme pe care sper ca în scurt timp cei din conducere să le rezolve. Dar eu sunt convins că ceea ce facem noi pe teren poate influenţa viitorul acestui club. De asta problemelor mici care apar nu trebuie să le acordăm multă atenţie”, a completat Burcă.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622